Vechii indieni credeau în existenţa unei mări interioare, în nordul Himalayei, unde locuiau „Fiii lui Dumnezeu”. Cine erau aceştia?

Epopeea hindusă Ramayana afirma că primul popor din India a fost Maya, care a părăsit Lemuria şi s-a stabilit pe Platoul Deccan, de unde se pare că a cucerit apoi întregul subcontinent indian. Cele mai vechi tradiţii asiatice vorbesc despre o întinsă mare interioară, care s-ar fi aflat din timpuri îndepărtate la nordul munţilor Himalaya, în mijlocul căreia s-ar fi aflat o insulă plină de lucruri minunate şi care ar fi fost guvernată de Fii ai lui Dumnezeu, numiţi Elohimi, posibil extratereştri. Aceştia controlau elementele, îşi exercitau puterea asupra pământului, apei, aerului şi focului, stăpânind o ştiinţă spirituală pe care au relevat-o Iniţiaţilor aleşi.

Impresionanta lor cunoaştere secretă era poate ecoul înţelepciunii cosmice de pe planete, fragmente din acestea păstrându-se de-a lungul numeroaselor milenii prin cunoaşterea deformată a magicienilor, a vrăjitorilor şi şamanilor din întreaga lume, care continuă să intrige oamenii de ştiinţă din zilele noastre.

Mitologia indiană credea că Pământul ar fi în centrul unei serii de sfere concentrice, corespunzând Lunii, Soarelui, planetelor Mercur, Venus, Marte, Jupiter şi Saturn. Hinduşii cunoşteau şi o a şaptea planetă – probabil Uranus – care însă a fost redescoperită abia în anul 1781, de Herschel.