Un uimitor chip extraterestru a fost surprins de un fotograf amator pe un lac din Marea Britanie! Să vedem explicaţiile…


creatura apa copertaÎn adâncurile oceanelor lumii sau chiar în cele mai mici lacuri, putem observa unele lucruri terifiante. De acolo, în apele întunecate, creaturi misterioase par că pândesc oamenii de milenii întregi. Știm foarte bine poveştile monstrului din Loch Ness, ideea existenţei unui dragon de mare gigant sau a unui dinozaur acvatic. Există, de asemenea, teorii ale conspirației privind extratereştrii care se găsesc în adâncimi şi despre prezenţa aşa-ziselor OSN-uri (Obiecte Subacvatice Neideintificate) în ape.

Deşi există o mulțime de mituri și legende referitoare la aceste creaturi situate în ape, totuşi există puține dovezi în acest sens. Dar, recent, un bărbat din Leyland, Lancashire (Marea Britanie) a prins ceva ireal pe cameră.

Steven Cook este un pasionat fotograf de animale sălbatice; el fotografia un lac, folosindu-se de o pană care plutea pe lac. Când s-a întors acasă şi a privit pe calculator pozele sale, pur şi simplu a îngheţat, atunci când a descoperit într-o fotografie un chip straniu, ca provenind din „Dosarele X”. Semăna cu un extraterestru!

Însă, în poza imediat următoare, chipul creaturei dispare, evaporându-se, ceea ce înseamnă cu adevărat că barbatul a avut noroc, suprinzând aşa ceva pe camera sa. Ce-a fost? Doar o pareidolie?

creatura apa

Sursa: express.co.uk


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu