În Anglia există un district cu numele de „Dacorum” – dovada că dacii au locuit acolo încă din vechi timpuri


Vă vine să credeţi sau nu, dar în Marea Britanie (mai precis în Anglia, comitatul Hertfordshire) există un district intitulat Dacorum. Districtul Dacorum a fost format în 1974 prin amalgamarea a 7 comunități locale, fiecare din acestea simbolizând câte una din cele șapte frunze de stejar de pe stema locală. Districtului i-a fost conferit dreptul de ființare în 1984.

Numele „Dacorum”, consemnat prima dată în 1196, se referă la la colonia întemeiată de 100 de daci în Britania. Marele istoric Constantin Chiurescu scria: „În altă extremitate a imperiului, în Britania, întâlnim o cohortă de daci ai cărei soldaţi se servesc de sabia încovoiată, şi poartă nume, de asemenea caracteristice, precum Decibalus şi Dida. Nu mai înşirăm şi pe celelalte cohorte de daci; în total s-au constatat până acum, în mod sigur, 10 asemenea corpuri de trupă. E probabil însă ca numărul lor să se ridice la 15, alcătuite din daci și servind, în general, dincolo de hotarele provinciei”.

Britania devenise provincie romană în anul 43 d.Hr., sub împăratul Claudius (41-54 d.Hr.), dar numai sudul insulei, apoi şi în centrul ei, până în vremea lui Hadrian (117-138 d.Hr.), când acesta ordonă construirea unui mare zid de apărare (120 km), în partea cea mai îngustă a Angliei, pentru a feri provincia de atacurile picţilor şi sciţilor din nord. De-a lungul zidului, s-au ridicat 17 fortăreţe mari, unde erau cantonaţi cei 5.500 cavalerişti şi 13.000 infanterişti. Din această garnizoană făcea parte şi o unitate dacică.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.