Creaturile misterioase Ningen există cu adevărat? Se spune că au 30 de metri lungime şi că ar trăi în apele reci din Antarctica


Se spune că creaturi masive, de culoare albă, care au o lungime de până la 30 de metri, dar şi caracteristici faciale umanoide – locuiesc în apele reci din apropierea Antarcticii. Nimeni nu știe sigur ce sunt, dar numeroşi martori pretind că au fost martorii unor ființe umanoide gigantice, care se ridică din adâncurile oceanului.

În ultimele două decenii, zvonurile au circulat în jurul lumii despre existența unor umanoizi giganți, despre forme ciudate de viață care locuiesc în apele înghețate ale Antarcticii. În acest articol, vom arunca o privire asupra enigmei care înconjoară aceste presupuse fiinţe.

Potrivit martorilor, există niște creaturi numite Ningen (din limba japoneză) care au o formă umană, fiind adesea văzute ca având picioare, brațe și chiar mâini cu cinci degete. Uneori sunt descrise ca având aripioare sau o coadă mare ca cea a sirenelor. Singurele caracteristici vizibile ale feței sunt ochii și gura creaturilor. Cu toate că există diferenţe în mărturiile care încearcă să descrie creaturile Ningen, majoritatea martorilor par să fie de acord cu dimensiunea acestora: acestea pot atinge până la 30 de metri.

Să-i fi confundat martorii cu balenele sau cu alte creaturi marine uriaşe? Ei bine, conform mai multor rapoarte și a nenumăratelor videoclipuri care au fost postate online, aceste ființe misterioase nu seamănă cu nimic ce-a mai fost întâlnit anterior.

Unele rapoarte arată că membrii echipajului unei nave care călătorea lângă Antarctica observară ceea ce se credea inițial a fi un submarin aflat la distanță. Cu toate acestea, atunci când s-au apropiat de obiectul neidentificat submersibil, era clar că forma neregulată a obiectului sugera nu un submarin, ci o creatură vie. Când nava s-a apropiat şi mai mult de creatură, aceasta a dispărut rapid în adâncurile de lângă continentul antarctic.

Creaturile Ningen au fost, de asemenea, observate în Oceanul Pacific și Oceanul Atlantic, dând naștere unor teorii care sugerează că ele sunt în cea mai mare parte creaturi nocturne, care supraviețuiesc în apele arctice reci. Cele mai multe dintre presupusele observări ale acestora au avut loc noaptea, făcând ca ființele misterioase să fie extrem de dificil de captat pe camerele video.

În cea mai mare parte, existența creaturilor Ningen este considerată a fi o „legendă urbană” modernă. Dar, subiectul a atras atenția multor cititori de pe Internet, iar Ningen a devenit popular printre cercetătorii din domeniul paranormalului.

Există mai multe teorii pentru creaturile Ningen: o balenă albinoasă, o specie necunoscută de „maimuțe” gigantice acvatice, un „monstru al oceanelor” sau chiar o specie extraterestră necunoscută…

 

 

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO