Voi n-aţi avut niciodată impresia că faceţi şi spuneţi lucruri pe care le-aţi mai făcut şi spus cândva? Trăim într-o buclă? Viaţa se repetă la infinit?

Dacă noi toţi ne retrăim vieţile iar şi iar, atunci nu se poate să nu avem un vag presentiment că am mai trecut prin aşa ceva. Nu se poate să nu avem din când în când câte un flashback din cel mai recent înconjur al căluşeilor, o recunoaştere fulgurantă a unui loc, a unor împrejurări sau a unei emoţii puternice…

Iată ce spunea, de exemplu, celebrul scriitor scoţian Sir Walter Scott, autorul lui „Ivanhoe”:

„Nu sunt, bineînţeles, sigur că aşa ceva merită notat, dar ieri, la ora cinei, am fost bântuit în mod ciudat de ceea ce aş numi un sentiment al „preexistenţei”, adică ideea confuză că nimic din ceea ce s-a întâmplat nu se petrece pentru prima dată; că aceleaşi chestiuni au mai fost discutate şi aceleaşi persoane au făcut aceleaşi afirmaţii despre ele… senzaţia a fost atât de puternică, încât mi-a amintit de un miraj în deşert sau de febra pe vreo corabie… a fost foarte neplăcut şi mi-a adus aminte de lumea ideală imaginată de episcopul Berkeley. Am avut o senzaţie respingătoare de irealitate în tot ce am făcut şi am spus”.

În 1850, un alt scriitor celebru, Charles Dickens scria ceva asemănător:

„Cunoaştem cu toţii întrucâtva o senzaţie care câteodată pune stăpânire pe noi, şi anume senzaţia că facem şi spunem lucruri pe care le-am mai făcut şi le-am mai spus cândva; că aceiaşi oameni, aceleaşi lucruri şi aceleaşi împrejurări ne-au mai înconjurat cândva în trecutul îndepărtat; că ştim foarte precis ceea ce ni se va spune, ca şi cum subit ne-am fi adus aminte!”

Voi aţi mai trăit vreodată această senzaţie? Mie mi s-a întâmplat în viaţă de mai multe ori… parcă trăiam lucruri care parcă au mai fost trăite odată! Oare viaţa este retrăită de noi toţi din nou, cel puţin o dată şi poate de o mie de ori? Eterna reîntoarcere este un fapt, nu o speculaţie teologică?