Cyborgii se plimbă camuflaţi printre noi? O întâmplare terifiantă din Canada…


Imagine: needpix.com (Commons Creative – free)

Un investigator în domeniul paranormalului a înregistrat o întâmplare bizară, care a avut loc în Quebec / Canada în 1976. Protagoniste au fost două fete studente, care luau metroul. Deodată, ele au remarcat prezența unui bărbat cu o statură de 2 metri, cu o piele măslinie, care avea ceva straniu în el.

Una din fete, Linda, l-a descris astfel: „Bărbatul trebuie să fi avut vreo 60-65 ani. Nu era prea păros, iar părul de pe cap, foarte negru, fusese vopsit, căci unde crescuse se vedea cenușiu. Sprâncenele se alungeau ascuțindu-se spre frunte, după o linie care pornea de la pleoape și urca în sus. Detaliu foarte bizar care ne-a impresionat tare mult, pleoapele sale erau de un cenușiu metalizat. Avea un nas grosolan și niște buze subțiri de culoare închisă. Hainele, în stare foarte bună, erau croite după moda anilor ’50″.

După toate aparențele, fetele erau singurele care îl vedeau, căci ceilalți călători îi ignorau în mod evident prezența. Ca și cum nu se afla acolo. A coborât împreună cu fetele la o staţie de metrou și le-a însoțit până în afara stației. Aici, prietena, care era deja în mare întârziere, a trebuit să o părăsească pe Linda pentru a se duce acasă.

Bărbatul mergea într-un mod foarte crispat, cu brațele lipite de corp și degetele strâns alăturate unele de altele. Se deplasa ca un robot, cu pași mici, foarte țepeni și destul de lent. Din nou Linda a avut aceeași impresie neplăcută din metrou: oamenii pe lângă care trecea pe stradă nu păreau că îl văd!

Bărbatul urmărea circulația și părea că se întreabă cum reușesc mașinile alea să se deplaseze. După ce a sosit autobuzul, Linda a trebuit să abandoneze această supraveghere. Din ziua aceea s-a gândit mereu la acel necunoscut, cu pielea cenușiu-măslinie, cu pleoapele de un cenușiu metalic, destul de înalt. Deseori a urcat în metrou la aceeași oră, la aceeași stație, dar nu l-a mai văzut…

Ce-a fost el oare? Un cyborg?

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO