Uneori a fost unul, alteori au fost trei. Trei indivizi în costume negre! Urmele vizitelor sunt şterse cu grijă. Vizitele stranii au fost efectuate de personaje cu înfăţişare umană (poate, câteodată, lipsite de păr) care se strecoară neobservate printre noi. Au maşini negre… În alte dăţi, zboară deasupra capetelor noastre, din Statele Unite până în Rusia, avioane sau elicoptere negre, fără niciun însemn… Ceva, cu siguranţă, se întâmplă. Ceva nedefinit încă. Doar cei implicaţi ştiu. Cum am putea găsi un sens aspectelor (aparent) absurde ale comportamentului „oamenilor în negru”? De fapt, pe cine reprezintă acest „grup al terorii”? Cine se află în spatele activităţii lor? Ce anume despre OZN-uri trebuie trecut (cu orice preţ) sub tăcere? Dar de ce? Sau, mai degrabă, ce constituie „oamenii în negru” în contextul întregii istoriografii a problematicii OZN? Unde începe totul? De ce fir trebuie să tragem? Este un fir sau un lanţ? Poate fi tăiat, rupt, sau ne înfăşoară pentru totdeauna? Iată întrebări foarte grele.
Iată un caz, petrecut la Portsmouth, Hampshire, în toamna anului 1977. Doamna Evans a remarcat în timpul cumpărăturilor un bărbat înalt, îmbrăcat în negru. Femeia s-a simţit neconfortabil din cauza privirii rigide a acestuia. Avea impresia că bărbatul o cunoaşte de undeva, nu înţelegea insistenţa lui. Mai mult încă: atunci când a ieşit din magazin, bărbatul stătea de parcă ar fi aşteptat-o. Când doamna a pornit către casă, s-a luat după ea. La o intersecţie s-au despărţit, şi străinul şi-a continuat drumul pe o stradă lăturalnică. Apoi s-a oprit, brusc, s-a întors, s-a uitat lung la femeie şi deodată a dispărut.
Este limpede că doamna, puternic afectată de cele văzute, a luat-o la fugă. După această zi, martora a avut parte de diferite evenimente paranormale. Într-o zi, împreună cu soţul ei, a găsit în bucătărie o persoană necunoscută, care a dispărut când i-a adresat întrebări. Cu o altă ocazie, familia Evans îşi plimbă câinele, când s-a întâlnit cu bărbatul în negru. Soţul, văzând bărbatul, a crezut că soţia lui are un amant, aşa că s-a năpustit asupra acestuia pentru a-i da socoteală. Dar bărbatul în negru a reuşit să dispară.
În rest, în acel an 1977, soţii Evans au observat în repetate rânduri OZN-uri. Au urmat apoi observaţiile din anul 1978, în perioada sărbătorilor de iarnă, şi cele din noiembrie 1979. Relatările doamnei Evans trebuie luate în serios, în plus, rapoarte OZN au fost înregistrate în acea perioda şi în localităţile vecine. Toate acestea sunt fapte.
Uneori a fost unul, alteori au fost trei. Trei indivizi în costume negre! Urmele vizitelor sunt şterse cu grijă. Vizitele stranii au fost efectuate de personaje cu înfăţişare umană (poate, câteodată, lipsite de păr) care se strecoară neobservate printre noi. Au maşini negre… În alte dăţi, zboară deasupra capetelor noastre, din Statele Unite până în Rusia, avioane sau elicoptere negre, fără niciun însemn… Ceva, cu siguranţă, se întâmplă. Ceva nedefinit încă. Doar cei implicaţi ştiu. Cum am putea găsi un sens aspectelor (aparent) absurde ale comportamentului „oamenilor în negru”? De fapt, pe cine reprezintă acest „grup al terorii”? Cine se află în spatele activităţii lor? Ce anume despre OZN-uri trebuie trecut (cu orice preţ) sub tăcere? Dar de ce? Sau, mai degrabă, ce constituie „oamenii în negru” în contextul întregii istoriografii a problematicii OZN? Unde începe totul? De ce fir trebuie să tragem? Este un fir sau un lanţ? Poate fi tăiat, rupt, sau ne înfăşoară pentru totdeauna? Iată întrebări foarte grele.
