Incredibila premoniţie a prăbuşirii unui avion în ţinuturile mocirloase din Florida… Cum se poate aşa ceva!?


În noaptea de 29 decembrie 1972, un avion cu reacţie de tip L-1011, ce făcea curse regulate pentru compania „Easton Airliness Triston”, se îndrepta spre Miami când s-a prăbuşit în ţinuturile mocirloase din Florida Everglades, ucigând o sută de persoane, pasageri şi echipaj. Cu două săptămâni în urmă, o stewardesă care lucra pe ruta de navetă New York – Miami, le povestise colegelor ei cum, în cursul perioadei sale de vacanţă din noiembrie trecut, se trezise într-o noapte cu o bruscă impresie vizuală a unui avion L-1011 care apropiindu-se de Miami, survolând Everglades pe timp de noapte, se prăbuşise în apele întunecate de dedesubt. Pe toată perioada acestei viziuni – care nu a depăşit câteva secunde – putuse auzi foarte clar ţipetele pasagerilor răniţi ce se înecau.

Fireşte, stewardesa era profund tulburată şi a ajuns să creadă că, foarte curând, un zbor pe ruta de navetă avea să se dovedească a fi ultimul pentru ea. De fapt, când le-a vorbit colegelor sale despre coşmar, a declarat că era convinsă că groaznicul eveniment avea să aibă loc în preajma Anului Nou – până la care mai era o lună.

Deşi echipajele avioanelor au tendinţa de a se obişnui cu riscurile zilnice ale zborului, în străfundurile minţii lor rămâne teama nedesluşită că într-o bună zi se va întâmpla ceva rău. Ştiind acest lucru, personalul însoţitor era înclinat să atribuie reacţia colegei lor mai degrabă obsesiei nervoase decât unei reale premoniţii. Au încercat toate s-o liniştească, subliniindu-i faptul că deşi unele vise se pot adeveri, nu aşa se întâmplă cu marea lor majoritate.

Şi astfel, cea care îşi aştepta condamnarea la moarte, şi a cărei identitate nu a fost niciodată dezvăluită, s-a întors la slujba ei obişnuită, sperând din tot sufletul că nu se va întâmpla nimic. Câteva călătorii au decurs fără niciun incident până în ziua de 29 decembrie, când stewardesei, atribuindu-i-se postul de pe zborul 401, a simţit o reînnoită senzaţie rău-prevestitoare. Spre uşurarea ei, a fost scoasă din graficul de zbor printr-o schimbare de personal de ultimă clipă.

Şi astfel, când în noaptea aceea avionul s-a prăbuşit în mlaştinile Floridei, în zborul său spre Miami, singura persoană care prevăzuse catastrofa, nu s-a aflat printre victime…

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO