Un martor crede că a observat „deschiderea Porților Raiului” în Florida (SUA), când a văzut un „portal de lumină” care străpungea norii negri


Tavaras Brinson, în vârstă de 38 de ani, se îndrepta spre casă vineri dimineața, pe 6 mai 2022, când a văzut o rază albă de lumină străpungând norii negri care se despărțiseră. Brinson a declarat că se simte „binecuvântat” că a înregistrat momentul cu camera video de pe telefon, surprinzând astfel o imagine care arată lumina ce străpunge norii negri deasupra localităţii Bradenton, Florida (SUA).

„Parcă se deschideau porțile raiului. Era întuneric și apoi dintr-o dată s-a deschis pe cer o gaură strălucitoare. Am privit-o deschizându-se. A fost uimitor, am crezut că Dumnezeu se întoarce. Cred în Dumnezeu și cred că aceasta a fost o experiență religioasă. N-am mai văzut așa ceva, niciodată. Ma simt binecuvantat”, a spus Brinson.

Cu toate acestea, unii susțin că „lumina divină” a fost cauzată de o rachetă SpaceX, care s-a lansat la circa 250 de km distanță, cu doar câteva minute mai devreme.

Urmăriţi videoclipul pe YouTube AICI.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.