În seara datei de 27 noiembrie 2019, locuitorii din Edmonton (regiunea Alberta, Canada) au fost uimiți de prezența unei raze gigantice de lumină, care părea să fie proiectată de o sferă uriașă de lumină, care se afla lângă o rafinărie de petrol. Această rază misterioasă de lumină a provocat panică în rândul oamenilor, care au asaltat cu telefoane pompierii și poliția.
Potrivit presei locale, fenomenul ciudat a fost văzut pentru prima dată în jurul orei 19 și a rămas vizibil ore întregi. Așa cum se întâmplă adesea cu astfel de evenimente, mulți oameni au publicat fotografii cu misteriosul pilon de lumină pe rețelele de socializare și au speculat mult despre originea acestuia.
Iar printre cele mai populare teorii a fost cea care presupune că pilonul de lumină este o dovadă a unei invazii extraterestre. Cu toate acestea, cei mai sceptici și-au exprimat îngrijorarea că lumina ciudată provine dintr-un dezastru produs de mâna omului.
Potrivit versiunii oficiale, raza de lumină nu era nici de origine extraterestră, nici demonică și are o explicație mai puțin „paranormală”. Pompierii din Edmonton au scris pe Twitter că: „s-a stabilit că ar putea fi vorba de un incendiu controlat la rafinăria Imperial Oil din Strathcona, care va continua pentru următoarele 48 de ore”. Potrivit lui CBC News, ar fi fost vorba de o incinerare, pentru a arde în siguranță gazele suplimentare care nu pot fi utilizate. Strathcona este o rafinărie de petrol situată chiar în afara Edmonton-ului.
Unii conspiraţionişti spun însă că pilonul de lumină nu are nicio legătură cu rafinăria Strathcona, deoarece, ca regulă generală, orice activitate neobișnuită în instalațiile rafinăriei era comunicată public în avans. De aceea, ei cred că autoritățile canadiene încearcă să ascundă ceea ce s-a întâmplat, că raza de lumină este de origine extraterestră, fie un fel de semnal, fie ar fi vorba de debarcarea unei nave extraterestre.