Teoria relativităţii a lui Einstein (timpul dispare la viteza luminii) a fost observată în urmă cu 16 secole de Sf. Augustin

5.082 vizualizari

În fizica clasică, mişcarea unui obiect în spaţiu este definită în funcţie de trei coordonate. Un avion, de exemplu, se mişcă în funcţie de latitudine, longitudine şi altitudine. În fizica relativistă, obiectul în mişcare nu are trei coordonate, ci patru, timpul fiind a patra dimensiune.

Ideea fusese deja propusă de H.G. Wells în „Maşina timpului”:Orice corp real trebuie să se întindă în patru direcţii: lungime, lăţime, înălţime şi durată. Dar, printr-o slăbiciune firească a cărnii, suntem înclinaţi să trecem cu vederea acest fapt. Există în realitate patru dimensiuni, trei pe care le numim cele trei planuri în spaţiu şi cea de-a patra, timpul. Avem totuşi tendinţa să trasăm o distincţie ireală între primele trei dimensiuni şi cea de-a patra pentru că se întâmplă că viaţa noastră conştientă se mişcă neîntrerupt într-o singură direcţie de-a lungul celei din urmă, în decursul întregii noastre vieţi”.

Problema ridicată de Wells în ficţiunea lui futuristă este încă discutată de filozofi şi savanţi. Spre deosebire de Wells, Einstein nu va merge de la idee la fantezie, ci la o nouă teorie ştiinţifică. Accelerarea unui obiect la viteze apropiate de viteza luminii alterează relaţia spaţiu-timp. Timpul se dilată şi spaţiul se contractă în raport cu creşterea vitezei. La viteza luminii, timpul se opreşte. Aceasta înseamnă că ceasurile merg diferit în diferite părţi ale Universului. Timpul nu este absolut.

Este interesant că, încă din secolul IV, Sf. Augustin înţelese relativitatea timpului plecând de la teologia biblică. Atunci când era pus în faţa întrebării „ce a făcut Dumnezeu înainte de a crea lumea” el răspundea simplu că Dumnezeu a creat şi timpul, când a creat lumea, aşa că întrebarea despre timp nu are rost. Adresându-se creştinilor, Augustin le atrăgea atenţia să nu literalizeze prea mult cu privire la săptămâna Creaţiunii, pentru că cele şapte zile sunt unităţi de timp relative la om, nu la Dumnezeu.