Tentativa de asasinat a lui Ronald Reagan (1981), pusă la cale de George Bush?

6.364 vizualizari

tentativa de asasinare a lui ReaganÎncercarea de asasinat a lui Reagan

În după-amiaza zilei de 30 martie 1981, în jurul orei 14.30, ghemuit pe trotuar, în faţa hotelului Hilton din Washington, un tânăr îl ţinti pe noul preşedinte al SUA, Ronald Reagan. Ţinând pistolul de calibrul 22 cu ambele mâini, John Hinckley Jr., a început să tragă cartuşe explozive „devastatoare” asupra lui Ronald Reagan. În infernul care a urmat, cel de-a şaselea glonţ şi-a atins ţinta.

După cât se pare, înainte ca agenţii Serviciului Secret să poată să-l împingă pe vârstnicul preşedinte în limuzina lui antiglonţ, un glonţ a ricoşat din aripa limuzinei blindate şi i-a intrat pe la subsuoară, perforându-i plămânul. Dacă Hinckley ar fi ochit mai bine în ziua aceea, vicepreşedintele George Bush ar fi ajuns aproape sigur la preşedinţie lepădându-se de statutul său de om numărul doi în stat, cu opt ani înainte de termen.

Fratele asasinului se întâlneşte cu fiul vicepreşedintelui. Coincidenţă?

Lumea-i mică. Pentru că în aceeaşi zi, Scott, fratele mai mare al lui John Hinckley, avea programat un dineu cu un vechi prieten de familie: Neil Bush, fiul vicepreşedintelui. Ceea ce pentru unii a fost doar o stranie coincidenţă, i-a făcut pe cei care au pasiune pentru conspiraţii să-şi ridice atât de mult sprâncenele de au ajuns să semene cu vergeaua magică pentru descoperirea izvoarelor. La urma urmei, de ce este atât de ciudat că succesorul constituţional al preşedintelui şi cel ce dorea să-l asasineze pe preşedinte se cunosc? Probabil că nu este.

Însă, familiile Bush şi Hinckley se cunosc de multă vreme,, din Texasul anilor ’60, când atât George Bush, cât şi John Hinckley Senior strânseseră averi personale mari din înfloritoarea industrie a petrolului. Ambii erau oameni cu sânge albastru care circulau în cercuri privilegiate, pe care aristocraţilor de ocazie le plăcea să le numească un „Raj texan”.
Desigur, să ai relaţii cu familia marcantă a unui asasin în devenire nu constituie vreun delict.

Suspiciunile tentativei de asasinat

Totuşi, în contextul nebulos al formulării unei ipoteze privind conspiraţia, detaliile întâmplătoare au un anumit rol în apariţia suspiciunilor:

1) În relatările speciale ale NBC, transmise imediat după tentativa de asasinat, corespondentul Judy Woodruff afirma că cel puţin un foc a fost tras din interiorul hotelului, de undeva de deasupra limuzinei lui Reagan. Ulterior, ea a precizat că un agent al Serviciului Secret a tras acel foc de pe o consolă a hotelului. Să fi fost, oare, rana lui Reagan provocată de cineva care dorea să-l protejeze? Şi mai rău ar fi dacă Woodruff ar fi zărit într-adevăr „un al doilea trăgător” – la fel ca în cazul Kennedy, în Dealey Piaza? Din altă perspectivă, relatarea lui Woodruff ar putea să explice cum a reuşit un glonţ să-l lovească pe Reagan, când între el şi Hinckley se afla uşa blindată a limuzinei sale. Studiind legătura dintre Hinckley şi Bush, John Judge, cercetător specializat în conspiraţii, a botezat-o din punct de vedere teoretic drept „împuşcătura trasă de pe dâmbul cu tufe”.

Gărzile de corp ale lui Reagan au favorizat tentativa de asasinat?

2) Potrivit Barbarei Honegger, specialistă în conspiraţii, corespondentul de presă la Casa Albă Sarah McClendon a făcut un comentariu orecum mai subiectiv cu privire la faptul că suita lui Reagan de agenţi ai Serviciului Secret nu era în „obişnuita sa aşezare greu de străpuns” în jurul lui Reagan, în faţa hotelului Hilton. Oare gărzile de corp ale preşedintelui ales nu au fost acolo tocmai pentru a se putea acţiona?

John Hinckley
John Hinckley

Candidatul manciurian

3) Apoi este şi problema lui Hinckley însuşi. Acestui toxicoman obsedat de actriţa Jodie Foster îi fuseseră prescrise de către un psihiatru din localitatea sa de reşedinţă droguri psihoactive. Potrivit unor relatări de presă, în momentul atentatului, el era drogat cu valium. Înainte de a-l ataca pe Reagan (se presupune că pentru a dobândi „faima” care l-ar fi ridicat în ochii lui Foster şi ai lumii), Hinckley îi „vânase” pe senatorul Ted Kennedy şi pe preşedintele Jimmy Carter. În acest context, teoreticienii pun inevitabil întrebarea: a fost Hinckley un asasin a cărui minte era controlată de cineva, un „candidat manciurian” programat „să facă răul extrem”? „Candidatul manciurian” este un film american din 1962, în care se povesteşte cum sovieticii au dezvoltat o tehnică bazată pe „spălarea creierului”, prin care o persoană în stare de transă putea executa o serie de activităţi comandate de cel care-i controla creierul, despre care nu-şi mai amintea apoi nimic.

Ei evidenţiază obsesia pe care o avea de multă vreme CIA de a controla minţile şi faptul că în perioada alegerilor primare din 1980 pentru preşedinţia SUA, Bush – fost director al CIA – s-a bucuratde sprijinul plin de zel al funcţionarilor Agenţiei, care-l preferau pe fostul lor şef lui Reagan.

Secret Service nu a făcut nimic pentru a împiedica tentativa de asasinat

4) Pentru un paria antisocial, Hinckley făcea desigur cam multe călătorii. În octombrie 1980, a zburat cu avionul în Nebraska, în încercarea de a contacta un membru al Partidului Nazist American. Ziaristul Jack Anderson susţinea  ulterior că  Hinckley avea  legături cu o facţiune americană a „Armatei de gherilă islamice”, grupare pro-Khomeini. Iar Barbara Honegger, autoare de cărţi referitoare al conspiraţii, susţine că un membru al acestei grupări i-a spus lui Anderson că avertizase Serviciul Secret cu privire la intenţiile iui Hinckley referitoare la Reagan, cu două luni înainte de tentativa de atentat. Dacă îi dăm crezare sursei lui Anderson, Serviciul Secret nu a făcut nimic pentru a-l opri pe pistolarul partizan al Jihadului.

Pistolarul Hinckley dorea să-l asasineze şi pe fostul preşedinte Carter

5) A doua zi după misiunea de căutare a naziştilor, Hinckley a zburat cu avionul la Nashville pentru a-l „urmări” pe Jimmy Carter, dar a fost arestat la aeroport, după ce autorităţile au descoperit că are trei pistoale în bagaj. Ciudat este că după ce a stat în arest numai cinci ore, acest personaj instabil – care încercase să transporte arme pe liniile aeriene ale statului, într-un oraş ce urma să fie vizitat în curând de preşedintele Statelor Unite – a fost amendat şi eliberat, fără să i se mai facă ceva. Şi mai straniu este că autorităţile, după cât se pare, nu s-au ostenit să-i examineze jurnalul, care într-o manieră extrem de clară, detalia planurile lui Hinckley de a-l ucide pe Carter. A fost oare doar un caz de neglijenţă crasă sau ceva mult mai rău?

George Bush senior
George Bush senior

Intervine şi preşedintele George Bush Senior

6) În fine, o umbră de suspiciune a căzut foarte firesc şi asupra lui George „Poppy” Bush, proaspăt câştigător al cursei pentru vicepreşedinţie şi viitor preşedinte,  al  cărui  tenebros arbore genealogic era mai lung decât o limuzină texană. Tatăl lui Bush, Prescott Bush Sr., a servit ca lucrător operativ în  serviciile de informaţii ale armatei în  perioada  Primul  Război Mondial.  Poate pentru a dovedi că aşchia nu sare departe de trunchi, George, la fel ca tata Bush înaintea lui, s-a înscris în Skull and Bones, „societate” a elitei de la Yale care i-a avut în rândurile sale pe câţiva dintre puternicii politicii, mahări de pe Wall Street şi o serie de superstaruri ale CIA. Desigur, oricine ştie că, mai târziu în cursul vieţii sale, Bush i-a depăşit pe spionii de carieră şi  a devenit director al  CIA,  unde a  limitat cu îndemânare investigaţiile Congresului referitoare la diferite fărădelegi ale Agenţiei care începuseră să transpire înspre opinia publică, ca urmare a acţiunii riscante care a fost afacerea Watergate.

Fireşte, există dovezi detaliate – dezminţite de Bush – că el, într-adevăr, lucra pentru această agenţie, cu mult înainte de a deveni spionul ei şef. Ca tânăr om de afaceri în domeniul petrolului, Bush a fondat firma Zapata Offshore Oil Company, care, potrivit unui fost agent al CIA, a fost folosită de Agenţie drept paravan pentru operaţiuni clandestine la începutul anilor ’60. „Ştiu că (Bush) a fost implicat (împreună cu CIA) în Caraibe”, declara fostul membru al CIA publicaţiei Nation, în 1988.

Interesant este că, potrivit colonelului în retragere Fletcher Prouty, care a acţionat ca om de legătură între Pentagon şi CIA, în cursul invaziei din 1961 din Golful Porcilor, acea operaţiune dezastruoasă a primit numele de cod Zapata, iar două nave americane care aveau misiunea de a sprijini armata atacatorilor fuseseră rebotezate Houston şi Barbara (soţia lui George Bush se numeşte Barbara). Să fi fost aceste nume referiri sentimentale la oraşul în care îşi stabilise Bush reşedinţa şi la viitoarea Primă Doamnă a Americii?

George Bush, fost agent secret

Noi dovezi că George Bush fusese un agent secret cu amplă activitate încă de la începutul anilor ’60 vor apărea în cursul campaniei prezidenţiale din 1988. Într-un articol din Nation, Joseph McBride a provocat senzaţie când a relatat despre un interesant memorandum ai FBI, semnat de directorul acestuia J.Edgar Hoover, adresat Departamentului de Stat, la data de 29 noiembrie 1963, şi având la rubrica subiect menţiunea: „Asasinarea preşedintelui John F.Kennedy, la 22 noiembrie 1963″. În acest document, Hoover relatează că FBI îl informase pe „dl George Bush de la CIA” cu privire la reacţia cubanezilor anticastrişti din Miami la asasinarea preşedintelui. La 25 de ani după ce Hoover trimisese memorandumul, Bush va dezminţi că acesta se referea la el. „Trebuie să fie un alt George Bush”, a spus un purtător de cuvânt al staff-ului de campanie.

CIA a susţinut şi ea acesta poziţie şi, detaşându-se de îndelungata sa politică „de a nu confirma şi nici de a dezminţi” trimiterile la identitatea membrilor săi, a susţinut că persoana despre care este vorba în memorandum era „după cât se pare” un anume George William Bush, care a părăsit CIA, în 1964. Ziaristul McBride a reuşit să dea de urma mai puţin faimosului Bush, care a recunoscut că lucrase pentru CIA timp de aproximativ şase luni, în perioada anilor 1963-1964. Dar nu a fost cu siguranţă acel George Bush din notă, după cum a declarat el însuşi, pentru că în calitate de „analist şi cercetător de rang inferior” pe termen scurt el nu fusese vreodată informat de FBI sau de vreo altă agenţie a guvernului şi de aceea a întrebat: „Poate a fost celălalt George Bush?”

De fapt, mai există o legătură de spionaj între George Herbert Walker Bush şi personajele bizare care roiau în jurul asasinării lui J. F. Kennedy. Când Lee Harvey Oswald s-a mutat în Texas, tânărul neadaptat social şi-a făcut un prieten ce nu-i semăna deloc în persoana suavului baron George De Mohrenschildt, un emigrat rus alb care avea legături cu industria petrolieră şi, după cum îl suspectează unii, cu CIA. În 1978, Gaeton Fonzi, un anchetator care lucra pentru Comitetul pentru problemele asasinatelor al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA, l-a vizitat pe De Mohrenschildt pentru a-l chestiona cu privire la prietenia lui ciudată cu Oswald. Fata baronului i-a comunicat lui Fonzi că De Mohrenschildt nu era acasă, aşa încât anchetatorul a lăsat cartea sa de vizită şi a spus că va suna la telefon. Mai târziu, în acea zi, Fonzi a aflat că De Mohrenschildt se întorsese acasă, urcase în apartament şi îşi zburase creierii cu un foc de pistol de calibru 20. (Asta, dacă n-a fost cumva „sinucis”.)

Când l-a găsit poliţia, baronul avea cartea de vizită a lui Fonzi în buzunar. În carnetul de adrese al lui De Mohrenschildt, Fonzi a găsit următoarea însemnare: „George H. W. (Poppy) 1412 Ohio, de asemenea Zapata Petroleum Midland”.

Totuşi, unde a fost George, viitorul preşedinte conspirator, în ziua faptei murdare a lui Hinckley? Afară din oraş pentru probleme oficiale legate de calitatea sa de vicepreşedinte. Hmm! OK, aţi putea probabil demola întreaga teorie a legăturii Bush-Hinckley punând o întrebare simplă: Presupunând că vicepreşedintele avea „cunoştinţă dinainte” de ce se va întâmpla, de ce naiba ar fi riscat fiul său să se întâlnească cu fratele lui Hinckley chiar în ziua loviturii? Trebuie să spunem, din nou, că este vorba de Neil Bush, al cărui deficit de bun simţ îl va pune, mai târziu, pe tatăl lui într-o situaţie stânjenitoare, când scandalul cu casa de ajutor reciproc va face din el copilul lui cel mai reprezentativ.