Patru mari mistere ale lumii pe care nici cercetătorii nu le pot explica suficient
Raționamentul științific ne ajută să înțelegem complexitatea lumii în care trăim. Dar, chiar şi aşa, în lumea aceasta există multe …
Raționamentul științific ne ajută să înțelegem complexitatea lumii în care trăim. Dar, chiar şi aşa, în lumea aceasta există multe …
Un nor gigantic, care arăta ca un meteorit apocaliptic ce se îndreaptă spre Pământ, a stârnit frica de un dezastru …
Astronomii care suspectează o planetă ascunsă cunoscută sub numele de „Planeta X” sau „Planeta 9”, care afectează corpurile cosmice situate …
Dragi cititori, anul nou (2019), bate la uşă. De fiecare dată când scriam astfel de editoriale la final de an …
Un fost cercetător la Institutul American de Studii Geologice (USGS – United States Geological Studies) a încălcat acordul de confidențialitate …
În lumea conspiraţioniştilor, NASA (National Aeronautics and Space Administration, adică Administraţia Naţională de Aeronautică şi Spaţiu) este percepută mai degrabă …
În ultimele 24 de ore, zăpada a căzut în cantităţi impresionante pe teritoriul României. N-ar fi o problemă, numai că …
Satelitul NASA SOHO (Solar and Heliospheric Observatory), care a fost lansat în anul 1995, continuă de peste 20 de ani …
Comunitatea astronomică a fost încântată de la începutul lunii octombrie 2017, despre ceea ce ar putea fi primul vizitator interstelar …
Astronomii au observat o exoplanetă care are unele dintre cele mai ciudate condiții meteorologice observate vreodată. De șase ori mai …
Misterioasa planetă Nibiru a fost responsabilă pentru căderea Egiptului antic și i-a permis lui Moise să-i scoată pe evrei din …
Uraganul Ophelia este furtuna care s-a format cel mai recent în Atlantic, dar traseul acestuia este diferit de cel pe …
Un raport secret de 737 de pagini ale Forţelor de Apărare Aerospaţială ale Rusiei spune că existenţa planetei X (o …
Astronomi din întreaga lume îşi combină eforturile lor pentru a găsi „planeta X”. Considerată a fi de până la zece …
În ianuarie 2017, un articol bizar a fost publicat pe revista ştiinţifică on-line phys.org. Iată ce se spune acolo: Astronomii …
Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!