Nibiru ar fi creat dezastru în vechiul Egipt, acest lucru permiţându-i lui Moise şi evreilor să traverseze Marea Roşie, care şi-a „despărţit apele”


Misterioasa planetă Nibiru a fost responsabilă pentru căderea Egiptului antic și i-a permis lui Moise să-i scoată pe evrei din sclavie, spun unii conspiraţionişti.

Nibiru sau Planeta X este un presupus corp ceresc care s-ar ascunde ascunde la marginea sistemului nostru solar, şi care, odată ce s-ar îndrepta spre noi, ar putea provoca apocalipsa pe Pământ. Se crede că planeta X, care face parte din sistemul nostru solar, are o orbită ciudată, trecând pe lângă celelalte planete ale sistemului nostru solar la fiecare câteva mii de ani.

Una dintre ipotezele cele mai recente cu privire la planeta Nibiru care ar fi trecut prin interiorul sistemului nostru solar, este aceea că ea a provocat pagube imense în cel mai puternic imperiu al lumii de acum 3.500 de ani, Egiptul, acest lucru ducând la căderea sa, permiţându-i lui Moise şi evreilor să iasă din sclavie, conform Bibliei.

Conform site-ul de conspiraţii „Enki Speaks”, intrarea lui Nibiru în interiorul sistemului solar, în jurul anului 1.500 î.Hr., a creat un haos în Egipt. Cum Nibiru a trecut între Marte și Jupiter, el a creat erupții vulcanice, cutremure și tsunami pe Pământ. Cutremurele au distrus clădirile din piatră ale Egiptului, iar Marea Roșie s-a retras. Dar cutremurele au cruțat colibele flexibile din stuf ale evreilor, ai căror strămoși au venit în Egipt când fiul lui Iacov, Iosif, era conducătorul Egiptului. Prințul egiptean Moise i-a condus pe israeliți și pe egiptenii îngroziți care i s-au alăturat, prin mlaștinile Mării Roșii, pe măsură ce apele s-au retras după seria cutremurelor.

Aceasta însă nu este prima pretenție că planeta Nibiru a trecut prin sistemul solar și a făcut rău pe Pământ. În 1985, Daniel Whitmire, de la Universitatea din Arkansas, a publicat o lucrare susținând existența unei planete la marginea sistemului solar. El crede că planeta misterioasă orbitează Soarele ca orice altă planetă din sistemul nostru solar, dar la fiecare 26-27 milioane de ani trece printr-o centură de asteroizi cunoscută sub numele de centura Kuiper. Când călătorește prin această regiune, ea determină cometele și asteroizii să fie deturnate de la calea lor şi să îndrepte spre Soare. Whitmire susține că acest lucru s-a întâmplat cu 65 de milioane de ani în urmă, ducând la dispariția dinozaurilor și susține că are dovezi care să susțină această teorie.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock