Enigma „diamantului florentin” de 133 de carate! Unde se află acum această piatră galbenă incredibilă?
Unul dintre cele mai faimoase diamante din lume este aşa-zisul „diamant florentin”. Frumoasa piatră de culoare galben deschis este de …
Unul dintre cele mai faimoase diamante din lume este aşa-zisul „diamant florentin”. Frumoasa piatră de culoare galben deschis este de …
Cel mai mare accelerator de particule din lume, Large Hadron Collider (LHC) de la Geneva (Elveția), execută o serie de …
„The Bubble Boy” („Băiatul balon”) este un episod clasic al serialului „Seinfeld”, care prezintă un băiat care trăiește într-o bulă …
În timp ce duminică, 2 februarie 2020, nişte „nori monstruoşi” au fost văzuţi la Iaşi, iar în Arabia Saudită şi …
E clar că germanii, în timpul celui de-al doilea război mondial, deţineau arme atât de sofisticate încât, dacă războiul nu …
Osho a fost un mare mistic şi filozof indian care a trăit în secolul al XX-lea. La un moment dat, …
Pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, mai mulţi astronomi ai vremii remarcară nişte obiecte bizare care traversară prin faţa Soarelui. …
Vă vine sau credeţi sau nu, dar în lume există numeroase povestiri şi legende despre existenţa vârcolacilor, a omenilor care …
Miliardarii lumii se schimbă de la an la an, dar un lucru e constant: averea familiei Illuminati Rothschild rămâne fabuloasă, …
Un studiu publicat în revista „Frontiers in Computational Neuroscience” a arătat faptul că structurile creierului uman funcţionează până 11 dimensiuni. …
Natura este un lucru uimitor. Este frumoasă și uimitoare pentru a o studia, dar totuși oamenii o distrug, din păcate. …
Acum 30 de ani, în martie 1989, Tim Berners-Lee a venit cu o propunere pentru ceea ce va deveni în …
Lumea pur şi simplu se îneacă în poluările produse de marile industrii, iar oceanele noastre devin un spațiu vast de …
Oamenii de ştiinţă susţin că au reuşit să inverseze direcţia timpului cu ajutorul unui calculator cuantic. Această descoperire pare să …
Un videoclip care a fost „scăpat” pe Internet arată un discurs halucinant în faţa ONU (Organizaţia Naţiunilor Unite) al unei …
Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!