Un miliardar necunoscut din Elveţia investeşte sume colosale în România, dar şi în alte ţări, pentru protejarea planetei. Ce interese are?


Natura este un lucru uimitor. Este frumoasă și uimitoare pentru a o studia, dar totuși oamenii o distrug, din păcate. Însă, din fericire, există câteva suflete bune pe planeta asta care încearcă să o protejeze. Iar unul dintre ei este Hansjorg Wyss. Mulți oameni probabil că nu au auzit niciodată de acest nume.

Antreprenorul și omul de afaceri Hansjorg Wyss, în vârstă de 84 de ani, s-a născut la Berna, Elveția, în 1935. El și-a făcut mai întâi averea activând în industria siderurgică belgiană, pentru ca apoi să înfiinţeze compania Synthes, care este un producător multinațional de dispozitive medicale, fiind cunoscută cel mai bine pentru producerea de șuruburi și plăci interne folosite pentru a ajuta la repararea oaselor fracturate. Apoi, compania sa a fost achiziționată de Johnson & Johnson.

Hansjorg Wyss este miliardar, averea sa fiind de 6 miliarde de dolari. El s-a stabilit într-un orăşel de munte din SUA – Wilson din statul Wyoming. Fundaţia domniei sale, Fundaţia Wyss, a început o campanie – Wyss Campaign for Nature – un proiect de 1 miliard de dolari, care are drept scop conservarea și protejarea a 30% din terenurile și oceanele planetei până în anii 2030 (actualmente, doar 15% din planetă este protejată).

Campania intenționează să atingă obiectivul ambițios prin crearea și extinderea zonelor protejate, prin stabilirea unor obiective internaționale mai ambiţioase de conservare a mediului înconjurător, prin investirea în acțiuni de conservare în întreaga lume. Susținută de o investiție de 1 miliard de dolari, campania se va realiza cu ajutorul unor actori importanți din domeniul conservării mediului înconjurător, cum ar fi National Geographic sau The Nature Conservancy.

Proiectul este în curs de desfășurare și se pare că merge bine până acum. Există patru strategii cheie care trebuie realizate:
* sprijin financiar pentru proiecte locale de conservare;
* creșterea obiectivelor internaționale de conservare, stabilite de Convenția privind Diversitatea Biologică;
* parteneriat cu National Geographic;
* utilizarea științei pentru a asigura beneficii maxime de conservare prin intermediul unui proiect pilot lansat în colaborare cu Universitatea din Berna (Elveţia).

Până în prezent, campania a identificat deja 9 proiecte de conservare din 13 țări, care vor primi asistență în valoare de 48 de milioane de dolari. Dimensiunea acestor zone este de aproximativ 10 milioane de hectare de teren și 17.000 de kilometri pătrați de ocean, ceea ce reprezintă o zonă uriașă care va fi protejată în curând.

Primele nouă proiecte de conservare sunt:

* Parcul Național Aconquija și Proiectul Naţional de Rezervaţii din Argentina;
* Parcul Național Ansenuza, tot din Argentina;
* Rezervaţia Marină Corcovado din Costa Rica;
* Numeroase zone marine protejate din Caraibe;
* Fondul Anzi-Amazon, care implică ţări precum Peru, Columbia, Bolivia, Ecuador, Brazilia și Guyana;
* Fundația Română de Conservare Carpathia, care se ocupă de eforturile de conservare din Munții Carpați;
* Zona protejată Edehzhie Dehcho din Canada;
* Proiectul Nimmie-Caira din Australia;
* Proiectul Parcului Național Gonarezhou din Zimbabwe.

Campania Wyss pentru Natură este un proiect extrem de diversificat și ambițios. Nu numai că atrage atenția mai mult asupra suferințelor planetei, din punctul de vedere al conservării, dar vrea să se asigure că o mare parte din planetă va rămâne nedistrusă. Ca oameni, noi putem distrugem planeta, dar avem și puterea de a o repara.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock