Se pot prezice cutremurele şi erupţiile vulcanice?


vulcaniAceste fenomene naturale sunt dovada faptului că planeta noastră este în continuă mişcare. Majoritatea faliilor şi a vulcanilor se află la marginea plăcilor tectonice, de aceea este uşor de prezis unde în lume acestea vor avea loc cutremure şi erupţii vulcanice, însă nu se ştie cu exactitate momentul în care vor avea loc.

Predicţiile probabilistice ale cutremurelor pe tremen lung, bazate pe ceea ce s-a întâmplat în trecut sunt uşor de făcut. Persoanele care trăiesc în zona golfului San Francisco, spre exemplu, ştiu că există o probabilitate de 62% ca un cutremur de magnitudine mare să se producă acolo în următorii 30 de ani. Avertismentele pe termen scurt sunt posibile, însă ele nu vin decât cu câteva secunde înainte de producerea unui cutremur.

Pe 29 august şi 5 septembrie 2004, cu 7 zile înainte de un cutremur cu magnitudinea de 7,1 pe scara Richter, în sudul Japoniei s-au detectat schimbări în densitatea electronilor din ionosferă, şi respectiv în temperatură. Sistemul DENS (sistem de detecţie a emisiilor electro-magnetice transmise din zone seismice), dezvoltat de Centrul Naţional de Studii Spaţiale din Franţa a arătat că există corelaţii între anumite tipuri de activitate electromagnetică de frecvenţă redusă şi zonele cele mai active din punct de vedere seismic de pe pământ.

Se spune, de asemenea, că animalele sunt sensibile la semnalele electromagnetice de frecvenţă joasă, motiv pentru care sunt capabile să detecteze un cutremur. Conform unor studii realizate de Universitatea din Colorado, aceste semnale electromagnetice sunt specifice fracturării rocilor cristaline.

Scepticii tind însă să nu ia în considerare studiile legate de comportamentul animalelor, deoarece informaţiile obţinute sunt ambigue şi inconsistente.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.