Cercetătorii canadieni au descoperit rămăşiţele unui continent străvechi


Oamenii de știință canadieni au descoperit un fragment dintr-un continent antic, sugerând că acesta era cu 10% mai mare decât se credea anterior. Ei au studiat probe de diamante din insula Baffin, o masă de teren acoperită de ghețari în apropierea Groenlandei, când au observat o rămășiță din Cratonul Atlanticului de Nord.

Cratonii sunt părți antice și stabile ale scoarței continentale a Pământului. Cratonul nord-american s-a întins din Scoția actuală în America de Nord și s-a despărțit în urmă cu 150 de milioane de ani.

Oamenii de știință au luat cunoștință de ultimele dovezi în timp ce examinau probe de kimberlită – o rocă care conține adesea diamante – din insula Baffin. „Pentru cercetători, kimberlitele sunt ca nişte rachete subterane care iau pasageri în drumul lor spre suprafață”, a spus Maya Kopilova, geolog al Universității din Columbia Britanică. „În acest caz, pasagerii sunt bucăți solide de roci care poartă o mulțime de detalii despre condițiile existente sub suprafața planetei noastre de-a lungul timpului.”

Cercetătorii spun că eșantionul poartă o semnătură minerală care se potrivește cu alte porțiuni din Cratonul Atlanticului de Nord. „Găsirea acestor piese ‘pierdute’ este ca și cum ai găsi o piesă care lipsește dintr-un puzzle”, a declarat doamna Kopilova într-un articol publicat de site-ul web al Universității din Columbia Britanică.

Probele au fost prelevate din adâncime din sudul insulei Baffin. Reconstituirile anterioare ale plăcilor terestre s-au bazat pe probe de rocă superficială, formate la adâncimi cuprinse între 1 şi 10 km.

Sursa articolului (traducerea si adaptarea proprie): science.ubc.ca


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.