Se poate călători în spaţiu cosmic şi cu viteze mai mari decât viteza luminii!

Omenirea a fost de multă vreme fascinată de posibilitatea călătoriei prin spaţiu. Dar universul este un loc foarte vast şi trebuie să ne punem întrebarea cât de departe putem, de fapt, să călătorim. În conformitate cu vestita teorie a relativităţii formulată de Einstein (e = mc2) omul nu poate călători cu viteze mai mari decât viteza luminii, iar dacă acest lucru este adevărat, asta înseamnă că spaţii uriaşe ale universului nostru vor rămâne inaccesibile pentru totdeauna. Cu toate acestea, omenirea continuă să viseze la zborurile interstelare şi sunt mulţi aceia dintre semenii noştri care cred că, într-o bună zi, omul se va plimba, ba chiar va coloniza alte planete. Dacă acest vis ar putea deveni realitate, ne întrebăm cum se va realiza acest lucru.

Deocamdată, distanţa cea mai mare pe care a explorat-o omul se află dincolo de sistemul nostru solar, la peste 6,5 miliarde de mile. Această călătorie a fost întreprinsă de două sonde spaţiale, Pioneer 10 şi Voyager 1. Lansate în anii 1970, sondele şi-au depăşit durata de viaţă planificată şi au ajuns mai departe decât se aşteptaseră oamenii de ştiinţă.
Dar cu toată viteza remarcabilă a acestor două sonde spaţiale, le vor mai trebui câteva zeci de mii de ani ca să ajungă în preajma celor mai apropiaţi vecini ai noştri stelari. Steaua fără sateliţi cea mai apropiată de noi se află la aproximativ 26 de bilioane de mile sau patru ani şi jumătate lumină, iar stelele înconjurate de un sistem de planete sunt de nenumărate ori mai depărtate decât aceasta. În momentul în care o sondă va ajunge la destinaţia sa finală, s-ar putea ca civilizaţia umană nici să nu mai existe.

Metodele actuale de călătorie în spaţiu folosesc un sistem de propulsie directă, pentru care este nevoie de un combustibil de aprindere şi de un jet puternic în spatele navei, pentru a asigura împingerea. Dacă s-ar folosi în continuare aceeaşi metodă pentru călătoriile interstelare, cantitatea de combustibil necesar va depăşi limitele posibilului. Este clar că, dacă omenirea va ajunge vreodată în alte sisteme solare, va fi nevoie de o abordare radical nouă a călătoriei în spaţiu.

Făcând cercetări în acest domeniu, oamenii de ştiinţă au studiat sistemele de fisiune nucleară şi acţionările cu ioni, dar acestea s-au dovedit neutilizabile. Însă interesul oamenilor de ştiinţă, în cercetările lor pentru găsirea unor noi posibilităţi de călătorie în spaţiu, a fost stârnit prin utilizarea curburii spaţiului şi a găurilor de vierme. Acestea nu pot învinge legile fizicii, dar se consideră că pot fi folosite cu succes pentru a ocoli în mod ingenios asemenea constrângeri.
Cercetările legate de găurile negre au dovedit că spaţiul-timp poate fi curbat şi se crede că, în mod ciudat, textura spaţiului-timp poate fi curbată şi în scopul călătoriei prin spaţiu. Teoria spune că, dacă forţăm un spaţiu-timp din spatele unei nave spaţiale să se dilate şi îl facem în acelaşi timp să se contracte în faţa navei, legea vitezei luminii poate fi ocolită în mod foarte convenabil. În mod bizar, aceasta i-ar permite navei spaţiale să călătorească mai repede decât viteza luminii, fără a străbate de fapt spaţiul cu această viteză. Pentru a se provoca acest „efect warp”, va fi necesar să se exercite un control foarte strict asupra unei imense cantităţi de energie.

O metodă alternativă a călătoriei în spaţiu se referă la crearea unei „găuri de vierme” – adică o gaură în însăşi textura spaţiului-timp. Cu alte cuvinte, o gaură de vierme ar însemna să „pliem” spaţiul, apropiind două puncte care, în mod normal, se află foarte departe unul de altul. De exemplu, dacă avem două puncte pe hartă, A şi B, distanţa dintre ele poate fi scurtată foarte mult dacă îndoim harta în aşa fel, încât A şi B să se atingă şi să se găsească, în esenţă, în acelaşi loc. Fizicienii consideră că aceasta s-ar putea realiza cu ajutorul conceptului spaţiu-timp.

Problema acestei teorii care pare remarcabil de simplă este cantitatea enormă de energie necesară pentru a transpune o astfel de idee în realitate. Singurele forţe capabile să deformeze spaţiu-timpul sunt cantităţile uriaşe de masă şi densitate, care produc o forţă gravitaţională puternică. Pentru a ţine în frâu aceste forţe va trebui să învăţăm cum să manipulăm puterea găurilor negre şi stelele de neutroni. Chiar dacă reuşim să ne însuşim şi să stăpânim această tehnică, tot va mai trebui să învăţăm cum să controlăm spaţiul pe care îl folosim şi să navigam prin el.

Deşi este adevărat că mai este drum lung până când aceste idei să devină posibilităţi, putem să aruncăm o privire în trecut ca să găsim o sursă de inspiraţie. Timp de sute de ani, ideea că omul ar putea într-o bună zi să zboare a părut ridicolă, la fel ca şi cea a călătoriei pe Lună sau a divizării atomului – şi totuşi, toate acestea sunt astăzi realizări pe care le considerăm fireşti.

Dacă nu suntem dispuşi să lăsăm misterele universului să rămână nerezolvate pentru totdeauna, trebuie să înfruntăm incredibila complexitate a acestor chestiuni, în acelaşi spirit temerar care a condus omenirea la progresele ştiinţifice anterioare.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.