Savantul persan care a descoperit America şi faptul că Pământul se învârte în jurul Soarelui cu 500 de ani înainte de Columb şi Copernicus


Savantul persan Abu Raihan al-Biruni a teoretizat existența atât a Americii de Nord cât și a Americii de Sud cu aproximativ 500 de ani înainte ca marele Cristofor Columb să navigheze pentru a descoperi continentul american, crede cercetătoarea S. Frederick Starr.

Abu Raihan al-Biruni (973-1048) a fost un cărturar iranian din Khwarezm – o regiune care cuprinde Uzbekistanul de Vest modern și nordul Turkmenistanului. Biruni este considerat unul dintre cei mai buni cercetători ai erei islamice medievale, fiind expert în matematică, astronomie, mineralogie, geografie, cartografie, geometrie și trigonometrie.

95 din 146 de cărți scrise de Al-Biruni au fost dedicate astronomiei, matematicii și subiectelor asemănătoare precum geografia matematică, care erau importante pentru lumea islamică, deoarece multe obiceiuri musulmane necesită cunoașterea direcțiilor anumitor locații sacre. În cartea sa, „Codex Masudicus” (1037), Al-Biruni a teoretizat existența unui continent situate de-a lungul vastului ocean dintre Asia și Europa, adică a preconizat existenţa Americii de Nord și de Sud. El a dedus această existență pe baza estimărilor precise ale circumferinței Pământului; uimitor, dar măsurătorile sale erau doar cu 15 km mai mici decât circumferința Terrei acceptată astăzi.

De asemenea, el a descoperit conceptul de gravitaţie specifică, din care a dedus că procesele geologice care au dat naștere Europei și Asiei trebuie să fi dat naștere, de asemenea, unor tărâmuri în vastul ocean dintre Asia și Europa. Astfel, el nu numai că a prezis existența Americii, dar a susținut de asemenea că acest continent trebuie să fie locuit de ființe umane.

Totodată, în „Codex Masudicus”, Biruni susţine posibilitatea ca Soarele să fie un corp ceresc staționar, Pământul învârtindu-se în jurul lui. Nicolaus Copernic, cel care a susţinut acelaşi lucru, şi-a publicat teza heliocentrică abia în 1543.

Ca să nu mai spunem că oamenii erau în trecut „proşti”…

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO