Proiecte secrete (Alternativa 2 şi 3): construcţia de oraşe subpământene şi colonizarea lui Marte

Alternativa 3 reprezintă titlul unui volum apărut în Anglia, sub semnătura scriitorului şi publicistului Leslie Watkins, care a colecţionat indicii reale, provenind din medii diverse, ale unor relatări dintre cele mai uimitoare, făcute de cosmonauţi, oameni de ştiinţă şi politicieni din America şi Europa. Deşi autorul admite că afirmaţiile sale pot fi puse sub semnul întrebării, el le conferă o mare doză de veridicitate, dar, din păcate, în momentul în care încearcă să stabilească adevăraţii responsabili din spatele respectivului plan, rămâne prizonier concepţiei echilibrului de forţe, ezitând să afirme identitatea manipulatorilor şi precizând doar faptul că proiectul este dus la îndeplinire de un Comitet Politic, ce îşi are cartierul general la Geneva.

Într-o reuniune secretă din 1957 s-au propus 3 alternative de supravieţuire a omului

În anul 1957, cu prilejul unei întâlniri a oamenilor de ştiinţă ce s-a desfăşurat în Huntsville/Alabama, s-a ajuns la concluzia că, în cursul următoarelor secole, datorită efectelor poluării, viaţa pe pământ nu va mai fi posibilă. Dr. Carl Gerstein a prognozat atunci că poluarea atmosferei superioare şi sutele de miliarde de tone de dioxid de carbon, adunate acolo, pot avea urmări catastrofale până la sfârşitul secolului.

Ca urmare a sesizării ameninţării provocate de poluare, a fost elaborat un plan, în trei variante, al cărui scop principal îl constituie perpetuarea civilizaţiei în caz de ameninţare cu dispariţia, iar aducerea sa la cunoştinţa opiniei publice a fost făcută de câţiva temerari cu preţul vieţii. În esenţă, planul cuprindea trei soluţii:
Alternativa 1: Detonarea unui corp exploziv în stratosfera, pentru a da posibilitatea bioxidului de carbon să fie degajat în spaţiul cosmic.
Alternativa 2: Construirea unor uriaşe oraşe subpământene, auto-aprovizionate, unde „elita” societăţii ar putea fi evacuată şi unde ar putea trăi până când viaţa pe Pământ va fi din nou posibilă.
Alternativa 3: Colonizarea unei alte planete, de exemplu Marte.

Alternativa 2: s-au construit 75 de oraşe subpământene

Alternativa 1 a fost declarată ulterior prea periculoasă şi a fost înlăturată din program, dar celelalte două alternative au fost puse în aplicare. Conform unor surse ce au dorit să-şi păstreze anonimatul, au fost construite 75 de oraşe subpământene, dintre care 65 pe continentul nord-american, unul în Alpii elveţieni, unul în Transvaal, Africa de Sud şi Pine Gap în Australia. Printre oraşele subterane americane se numără bazele Dulce Base, New Mexico; Area 51, Groom Lake, Nevada; Country-Club, Maryland şi Los Alamos, supranumit Dreamland, în California, unde s-au efectuat şi zboruri-test ale unor aparate de zbor ce funcţionează pe principiul antigravitaţiei. Surse neoficiale au arătat că baza militară a Armatei australiene a aerului, Pine Gap, adăposteşte o construcţie subterană aflată la o adâncime de circa 13 km, care este dotată cu posibilităţi proprii de cultivare a legumelor şi fructelor şi se alimentează din lacuri subterane.

Alternativa 3, bazată pe „OZN-urile” hitleriste

Alternativa 3 a fost iniţiată în anul 1959 şi a debutat prin construirea de aparate de zbor după planurile capturate în timpul celui de-al doilea război mondial, din Germania. Este vorba de tehnologia Vrill, ce utilizează pentru propulsie sisteme energetice rezonante. Paralel cu programul spaţial public a fost iniţiat şi un proiect secret, de cercetare a suprafeţei Lunii. Începând cu anul 1960, s-a pus problema realizării a două baze lunare, una de către ruşi şi alta de către americani, care au fost numite „Baza lui Arhimede” şi „Baza lui Cassini”, după craterele în care au fost ridicate. Bazele de pe Lună au fost concepute ca puncte de sprijin în călătoriile spre Marte. Cercetările realizate de către sondele cosmice au arătat că atmosfera planetei Marte conţine oxigen într-o proporţie suficientă pentru menţinerea vieţii, însă rezultatele nu au fost făcute publice.

În 1962, primii oameni au aterizat pe Marte…

La 22 mai 1962, a fost trimisă prima navă cu echipaj uman pe Marte. Aterizarea şi zborul deasupra planetei au fost filmate, iar în 1977 o copie a filmului a ajuns la renumitul radioastronom Sir William Ballantine. Înainte de a discuta cu managerul unui cotidian internaţional despre mediatizarea acestui film, el şi-a pierdut viaţa într-un „accident” de automobil. Cu toate acestea, filmul a fost difuzat în cele din urmă, de canalul englez „Scepter TV”, deşi s-au primit mai multe telefoane care ameninţau că îi va fi retrasă licenţa în cazul în care va dezbate acest subiect.

Realizat din cabina pilotului, filmul conţine imagini sumare ale instrumentelor de bord, care arătau presiunea exterioară de 700 mb şi temperatura de 4°C. Piloţii, ale căror voci sunt înregistrate, strigă printre altele: „Este 22 mai 1962, suntem pe Marte şi avem aer!”

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.