Orgoni Crystal

 
Orgoni Crystal

 

Cele mai fascinante 9 proiecte de oraşe iluzorii

180

blankDe mii de ani, oraşele au fost manifestarea caracterului artistic şi a imaginaţiei umanităţii. Ele simbolizează puternicile noastre dorinţe sociale pentru a crea capodopere monumentale. Londra, Paris, Roma, New York…sunt citadele ce merită a fi vizitate. De-a lungul timpului, au existat şi proiecte pentru crearea şi deschiderea unor oraşe utopice…ce n-au mai fost construite niciodată. Cu ajutorul site-ului listverse.com să facem împreună o călătorie în aceste oraşe iluzorii.

1) Dongtan (China)

dongtan

N-au trecut mai bine de câteva luni de când s-a anunţat că oraşul planificat a fi construit de către China, Dongtan, nu va mai fi realizat. Acestuia i s-a făcut o mare reclamă, din moment ce ar fi fost primul mare oraş ecologic de acest fel. Proiectat a avea de două ori mărimea Manhattan-ului, locul ales pentru oraş era o insulă de lângă Shanghai. Oraşul şi-ar fi produs întreaga energie necesară doar din resurse regenerabile (energie solară, eoliană, energie din combustibil bioecologic sau din deşeuri). Transportul public ar fi fost 100% ecologic (pe bază de celule de hidrogen), şi ar fi existat o întinsă reţea de culoare pietonale şi culoare pentru biciclişti, astfel că emisiile poluante ale maşinilor ar fi fost limitate. Acest proiect ar fi trebuit să fie un “model verde” pentru întreaga lume, dar criza globală a afectat şi acest “oraş de vis”.

2) Triton City (SUA)

triton-city

Buckminster Fuller a fost un strălucit om de ştiinţă, filozof şi vizionar, care a proiectat în anii 1960 un oraş denumit Triton City, având capacitatea de 5.000 de locuitori, şi care ar fi trebuit să-i încurajeze pe oameni să înveţe cum să împartă resursele şi cum să conserve energia. Triton City s-a născut în machete din dorinţa unui bogătaş japonez de a proiecta un oraş plutitor pentru portul Tokyo.Triton City era rezistent la tsunami, apa era oferită din activităţi de desalinizare, oferea intimitate fiecărui locuitor şi avea o formă poliedrică ce oferea cea mai mare suprafaţă posibilă, la cel mai redus nivel de volum.

Triton City oferea absolut totul: de la distracţii, până la servicii de sănătate sau învăţământ. Costurile de întreţinere ar fi fost foarte mici, ceea ce ar fi asigurat un înalt standard de trai. Fuller a murit în 1966, iar oraşul său plutitor n-a mai fost realizat niciodată.

3) Broadacre (SUA)

broadacre

Proiectat de către unul dintre cei mai faimoşi şi mai respectaţi arhitecţi din istorie, Frank Lloyd Wright, în anul 1932, Broadacre ar fi trebuit să fie un nou oraş. El prezenta multe din caracteristicile acelor timpuri, fiind bazat pe principiile naţiunii agricole a lui Thomas Jefferson. În esenţă, Wright ar fi dorit să abandoneze oraşul aglomerat, maşinizat şi industrial, dar şi comunitatea tradiţională de la ţară. La fel ca şi Thomas Jefferson, care credea că fiecare cetăţean trebuia să aibă “copacul şi via sa”, Wright a proiectat oraşul astfel încât fiecare locuitor al său să-şi poată produce mâncarea pe bucăţica sa de pământ.

În Broadacre casele, fabricile, birourile şi clădirile municipale ar fi fost despărţite între ele prin parcuri mari, plantate cu pajişti şi arbori. În oraş, n-ar fi trebuit să existe industrie grea, iar toate utilităţile ar fi fost împământate.

4) Oraşul Grădinii (Marea Britanie)

orasul-gradinii

Sir Ebenezer Howard, un cunoscut utopic britanic, a publicat în 1902 o carte denumită “Oraşele-grădină ale zilei dce mâine”, unde îşi imagina nişte oraşe ale viitorului, în care locuitorii săi s-ar fi bucurat atât de beneficiile oraşului (ca de exemplu, distracţii, utilităţi pentru o viaţă mai uşoară, magazine) cât şi cele ale zonelor rurale (aerul proaspăt, curăţenia, naturaleţea). El şi-a ilustrat această idee cu faimoasa sa diagramă “cei 3 magneţi”, în care la întrebarea “unde se vor duce oamenii?”, alegerile puteau fi “oraş”, “ţară”, “oraş-ţară”.

5) California City (SUA)

california-city

Acest oraş, deşi a fost într-un fel construit, totuşi faţă de proiectul original, nu s-a realizat nici 5% din el. Nat Mendelsohn a fost un dezvoltator imobiliar care a visat să construiască un oraş care să rivalizeze cu Los Angeles în termeni de grandoare. El a început ambiţiosul său plan cu 320 de kilometri pătraţi în mijlocul deşertului californian Mojave, realizând un uriaş parc şi un lac artificial. Însă, deşi au fost construite sute de străzi, perfect aliniate, totuşi e ceva ce frapează în California City: lipsesc casele, ca şi cum ar fi un oraş-fantomă! Mendelsohn a avut aceeaşi idee ca şi a altor dezvoltatori imobiliari. A cumpărat o cantitate imensă de pământ, pe care l-a împărţit în parcele, acestea din urmă urmând a fi vândute familiilor ce ar fi dorit să-şi construiască în acest oraş o casă. Dar lucrurile n-au mers aşa cum şi-a dorit dezvoltatorul, iar de 50 de ani străzile sunt încă goale. Una din explicaţii ar fi furtunile de nisip ce apar des în oraş, dar şi suprastimarea cererii.

6) Oraşul experimental Minnesota (SUA)

mxc

Oraşul experimental Minnesota (The Minnesota Experimental City – MXC) s-a născut dintr-un parteneriat între Universitatea din Minnesota şi guvernul american în anii 1960, fiind o combinaţie de idei experimentale ce n-au fost puse niciodată în aplicare într-un mare oraş. Oraşul ar putea găzdui circa 250.000 de oameni, şi ar conţine spaţii deschise ca parcuri, ferme şi locuri sălbatice. Doar 1/6 din oraş ar fi asfaltat şi pavat, iar oraşul ar fi parţial acoperit de un “dom geodezic”. Oraşul pare dintr-un film SF: un sistem automat de circulaţie pe autostrăzi ar permite utilizarea maşinilor fără şoferi. Poate că cea mai utopică idee al acestui oraş experimental ar fi aceea că în MXC nu vor exista şcoli! În locul acestora, va exista aşa-zisă “practică a învăţării pe termen lung”, în care fiecare va fi şi profesor şi elev, iar procesul de învăţământ va avea loc prin intermediul interacţiunilor sociale, observaţiilor, alăturarea unor grupuri sau cluburi.

7) Welthauptstadt (Germania)

welthauptstadt

Welthauptstadt ar fi trebuit să fie bijuteria celui de-al Treilea Reich. Adolf Hitler era convins că Germania va deveni centrul Europei sau chiar al lumii, aşa că a început să viseze la viitoarea capitală a Germaniei, chiar înainte de declanşarea celui de-al doilea război mondial. Scopul său era acela de a întrece în splendoare capitale europene ca Paris sau Londra.

Planurile pentru acest oraş grandios cuprindeau un stadion gigantic (în care ar putea încăpea 400.000 de oameni), o Cancelarie de două ori mai mare decât Palatul Versailles, Arcul de Triumf (mult mai mare decât originalul din Paris) şi o uriaşă piaţă deschisă, înconjurată de mari clădiri guvernamentale. Capodopera acestui oraş ar fi constituit-o Volkshalle, sau Casa Poporului, o clădire gigantică, sub forma unui dom, proiectată de însuşi Hitler. Dacă ar fi fost construită, Volksalle ar fi fost cea mai mare clădire din lume, de 16 ori mai mare decât domul Sf. Petru! Hitler plănuia ca după câştigarea războiului, şi terminarea oraşului, în 1950 să ţină aici o mare expoziţie mondială.

8 ) Succesul lui Seward (Alaska, SUA)

sewards-succes

Acest oraş utopic a fost numit după William Seward, secretarul de stat al SUA care a aranjat cumpărarea Alaskăi de la Rusia. Oraşul Seward ar fi fost un proiect absolut unic în lume, pentru că ar fi implicat construirea unui dom colosal din sticlă care ar fi acoperit tot oraşul şi ar fi putut controla astfel cât mai bine climatul aspru din Alaska. În oraş, în care ar fi încăput peste 400.000 de locuitori, s-ar fi putut construi o arenă de sport, un mall şi şcoli. În oraş n-ar fi existat maşini, iar pentru transport ar fi existat maşini deplasabile prin cabluri aeriene, precum şi un metrou. Până la urmă Succesul lui Seward, s-a dovedit a fi un eşec.

9) BoozeTown sau Oraşul Beţivilor (SUA)

boozetown

Ideea acestui oraş a apărut în anii ’50, ca fiind o citadelă care s-ar fi bazat pe cultura alcoolului, un loc unde băutura ar fi fost îmbrăţişată şi iubită. Proiectul acestui oraş a apărut din iniţiativa unui om pe nume, Mel Johnson, căruia îi plăcea mult băutura. El şi-a imaginat BoozeTown ca un oraş plin de baruri şi nightcluburi, fiecare bar având diferite teme. Numele străzilor aduceau aminte de alcool: Gin Lane sau Bourbon Boulevard. Transportul celor băuţi până acasă (sau până la un alt bar) era asigurat cu ajutorul unui sistem de troleibuze electrice.

Marea majoritate a băuturilor ar fi fost direct produse în oraş, ceea ce ar fi asigurat oraşului venituri consistente. Fiecare bar ar fi fost deschis 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, iar băutul ar fi fost permis oriunde, inclusiv în bănci sau în biserici. Oraşul ar fi avut propria monedă (BoozeBucks), şi propria poliţie (care în loc să-i aresteze pe beţivi, i-ar fi ajutat). Johnson îşi imagina că acest oraş ar fi fost locuit permanent de pensionari, artişti şi actori celebri care s-au retras din activitate. În mijlocul oraşului s-ar fi aflat o clădire imensă sub forma unui pahar de Martini, în care Johnson şi-ar fi instalat cartierul său general.

Deşi era moştenitorul unei averi însemnate de la tatăl său, totuşi Johnson nu a dispus de toţi banii necesari construirii oraşului, aşa că şi-a creat o mulţime de postere şi prospecte pentru a-şi atrage investitorii în demararea unei asemenea oraş. În 1960, el a renunţat la idee, s-a internat la spital unde a fost diagnosticat cu schizofrenie paranoică. Cu ocazia aceasta, oraşul său al beţivilor a rămas doar o simplă utopie!

Orgoni Crystal