Acest teolog, pe nume Dr. John Wilkins, şi-a făcut planuri pentru colonizarea Lunii încă din secolul al 17-lea!

Dr. John Wilkins a fost un binecunoscut filozof care a trăit din 1614 până în 1672. La un moment, lui „i s-a pus o pată”: era hotărât să ajungă pe Lună, pentru a-i întâlni pe locuitorii care cu siguranță credea că locuiau acolo. În calitate de teolog, Wilkins credea că şi Luna trebuie să fi fost creată de Dumnezeu, iar acolo trebuie să existe şi fiinţe vii.

În secolul al XVII-lea, înțelegerea științifică a gravitației și a spațiului cosmic era limitată. Wilkins credea, ca mulți oameni de știință de atunci, că nu există nicio diferență între atmosfera Pământului și spațiul cosmic, iar atracţia Pământului se datora magnetismului. Atunci era rezonabil să se creadă că un car cu aripi, având o suficientă viteză, se putea ridica suficient de sus de pe Pământ, pentru a se elibera de atracția magnetică a Pământului și a ajunge la Lună.

Mai departe, Wilkins a trecut la probleme mai stringente: cum s-ar hrăni călătorii în timpul călătoriei? De asemenea, el s-a gândit ca oamenii să poată hiberna în spațiul cosmic: „Dacă animalele pot hiberna, de ce n-ar putea şi oamenii?” s-a întrebat el. „Se spune că Epimenide a dormit 75 de ani”.

Studiind modul în care zboară păsările, Wilkins, împreună cu un coleg, Robert Hooke, a încercat să facă diferite calcule şi schiţe pentru aparate care să ajungă pe Lună. Dar nu au şi încercat să pună şi în practică. Hooke a renunțat la speranța călătoriei selenare, deoarece şi-a dat seama că spațiul cosmic nu era respirabil, ci era în schimb un vid, lipsit de oxigen.

Din punctul nostru de vedere, este ușor să ridiculizăm planurile lui Wilkins. Dar ideile lui au fost revoluționare, fiind probabil primul care s-a gândit la colonizarea Lunii. Dacă ar fi trăit încă 3 secole, John Wilkins ar fi fost martorul propriului vis…