Un telefon vechi de peste 1.000 de ani, o minune de invenţie, provoacă uimire printre cei care aud prima dată de aşa ceva. El a fost găsit în ruinele de la Chan Chan din Peru; acest artefact de comunicare a fost creat în urmă cu circa 1.200-1.400 de ani, reprezentând o dovadă a inovației impresionante a celor din civilizaţia Chimu din nordul Perului.
„Telefonul” (să-i spunem aşa) este, de fapt, un dispozitiv de transmisie rudimentar, asemănător cu „telefon îndrăgostitului”, care a fost cunoscut de sute de ani, dar care a devenit popular în secolul al 19-lea, şi care consta din cutii de conserve legate cu sfoară. Totuşi, dispozitivul peruan este compus din două tigve lunguieţe, legate între ele cu un cordon. Tigvele, fiecare adânci de 9 centimetri, sunt acoperite cu rășină, ce acționează ca emițătoare și receptoare de sunet. În jurul fiecărei tigve se ascunde o membrană. Cordonul lung de 23 de metri, care leagă cele două capete, este fabricat din bumbac.
Acest artefact uluitor, vechi de peste un mileniu, precede cercetările moderne în domeniul telefoanelor, care au început încă din 1833 cu primele dispozitive neelectrice. Dispozitivul peruan este prea fragil pentru a fi testat din punct de vedere fizic, dar cercetătorii şi-au imaginat cum ar fi lucrat instrumentul. Dar totuşi, care a fost scopul acestui telefon antic?
Ţinând cont cum era structurată societatea Chimu, se poate ajunge la concluzia că numai elita sau preotul ar fi fost în posesia unui astfel de instrument valoros. Telefonul prețios, cu capacitatea sa de a canaliza voci aparent „magice” în spațiu, pentru a fi ascultate direct în urechea receptorului, a fost un instrument conceput pentru un nivel înalt de comunicare. Astfel, nu mai era nevoie de un contact față-în-față, păstrându-se astfel statutul şi asigurând securitatea. Ca multe alte minuni antice, aceasta ar fi fost, de asemenea un dispozitiv pentru a-i uimi pe credincioşi. Vocile fără trup care emit de la un obiect ce se ţine în mână i-ar fi șocat pe oamenii obişnuiţi, convinși de importanța preoților.
Artefactul a fost în posesia baronului Walram V. von Schoeler, un aristocrat prusac, descris ca un fel de „Indiana Jones” modern. El a participat la mai multe săpături în Peru în anii 1930 și a dezgropat acest artefact din ruinele de la Chan Chan. Artefactul a ajuns în cele din urmă la Muzeul Național Indian American din Maryland, SUA.