Orgoni Crystal

 
Orgoni Crystal

 

Ştiinţa acum recunoaşte posibilitatea existenţei obiectelor mari şi/ fiinţelor vii în mai multe locaţii, simultan! Fizica cuantică este încă misterioasă…

1034

blankAi fost vreodată în mai multe locuri în același timp? Dacă ești mult mai mare decât un atom, răspunsul va fi nu. Dar atomii și particulele subatomice sunt guvernate de regulile mecanicii cuantice, în care mai multe situații posibile diferite pot coexista simultan.

Sistemele cuantice sunt guvernate de ceea ce se numește o „funcție de undă”: un obiect matematic care descrie probabilitățile acestor diferite situații posibile. Și aceste posibilități diferite pot coexista în funcția de undă ca ceea ce se numește o „suprapunere” a diferitelor stări. De exemplu, o particulă existentă în mai multe locuri diferite simultan este ceea ce numim „suprapunere spațială”. Abia atunci când se efectuează o măsurare, funcția de undă „se prăbușește” și sistemul ajunge într-o stare definită.

În anii 1930, fizicianul austriac Erwin Schrödinger a venit cu celebrul său experiment despre o pisică într-o cutie care, conform mecanicii cuantice, ar putea fi şi vie și moartă în același timp. Pisica este plasată într-o cutie sigilată, în care un eveniment cuantic aleatoriu are 50% șanse să o omoare. Până când se deschide cutia și nu se observă pisica, pisica este în același timp şi moartă și vie. Cu alte cuvinte, pisica există ca funcție de undă (cu multiple posibilități) înainte de a fi observată. Când este observată, devine un obiect definit.

După multe dezbateri, comunitatea științifică de atunci a ajuns la un consens cu privire la „interpretarea de la Copenhaga”. Acest lucru spune practic că mecanica cuantică se poate aplica numai atomilor și moleculelor, dar nu poate descrie obiecte mult mai mari. Se pare însă că oamenii de ştiinţă s-au înșelat.

În ultimele două decenii, fizicienii au creat stări cuantice în obiecte formate din trilioane de atomi – suficient de mari pentru a fi văzute cu ochiul liber. Dar cum devine funcția de undă un obiect „real”?

Aceasta este ceea ce fizicienii numesc „problema măsurării cuantice”. Ea a nedumerit oamenii de știință și filozofii timp de aproximativ un secol.

Dacă există un mecanism care elimină potențialul de suprapunere cuantică de la obiecte de scară largă, acesta ar necesita”disturbarea” funcției de undă – și aceasta ar crea căldură. Dacă se găsește o astfel de căldură, aceasta implică imposibilitatea suprapunerii cuantice pe scară largă. Dacă o astfel de căldură este exclusă, atunci este posibil ca natura să nu o deranjeze „să fie cuantică” la orice dimensiune. În ultimul caz, cu tehnologia avansată am putea pune obiecte mari, poate chiar ființe, în stări cuantice.

Fizicienii nu știu cum ar arăta un mecanism care împiedică suprapunerile cuantice la scară largă. După unii, este vorba de un câmp cosmologic necunoscut. Alții suspectează că gravitația ar putea avea un rol. Câştigătorul Premiului Nobel pentru fizică, Roger Penrose, crede că ar putea fi o consecință a conștiinței ființelor vii.

Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): theconversation.com

P.S. Foarte interesant e faptul că acum ştiinţa recunoaşte că există posibilitatea fenomenului de bilocaţie şi în cazul fiinţelor umane, care, până în prezent, era considerat un “fenomen paranormal”.

Conform unor mărturii considerate credibile, Sf. Alfons Maria de Liguori a trăit în anul 1774 o experienţă de bilocaţie. Aflat la mănăstirea din Arezzo (Italia), el a căzut la un moment dat într-un somn adânc, rămânând imobil pe patul din chilia sa timp de patru zile. După ce s-a trezit, le-a spus celorlalţi călugări ca a fost prezent la decesul şi înmormântarea Papei Clement al XIV-lea (mort pe 22 septembrie 1774). Ulterior, cei care l-au asistat pe papă în ultimile ore de viaţă au jurat că, într-adevăr, în acele momente, l-au văzut şi au stat de vorbă cu Alfons de Liguori, acesta “participând” chiar şi la slujba de înmormântare.

Orgoni Crystal