Povestea extraordinară a femeii-misionar pe Pământ pentru „fiinţele stelelor”


Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)

Un caz tipic de răpire extraterestră este cel al Donnei Butts, caz cercetat de dr. Scott Corder, un medic din Kansas. Aventurile Donnei au început chiar înainte ca ea să se fi născut. Într-o noapte a anului 1950, părinţii ei, care locuiau la o fermă din Anthony, Kansas, au fost treziţi de o lumină puternică. Un triunghi uriaş a plutit deasupra unui hambar şi apoi o fiinţă strălucitoare, luminoasă le-a apărut în faţă. Ea le-a spus că femeia va avea doi copii, iar al doilea va fi fată. Această fată va fi misionar al extratereştrilor în toată lumea. Ca dovadă, ei au primit un colier cu o inscripţie extraterestră.

Donna nu a aflat despre profeţie decât când era destul de mare ca să o înţeleagă. Apoi, în noiembrie 1980, când era deja măritată şi avea copii, a avut o înspăimântătoare întâlnire de gradul III, la care au luat parte soacra ei şi doi băieţi. Călătoreau pe un drum de ţară, îndreptându-se spre spitalul în care soţul Donnei urma să fie operat, în acea zi. Era noaptea la ora 2.

O lumină a apărut brusc pe cer, şi atât ei cât şi cei aflaţi în camionul din faţa lor au reacţionat la fel: întâi au frânat, apoi au accelerat, încercând să se îndepărteze de navă. Un con de lumină a ieşit din OZN şi a luminat şoseaua. Îşi amintesc, apoi, cum camionul a dispărut, ca şi când n-ar fi fost niciodată acolo. Apoi, parcă totul s-ar fi petrecut într-o clipită, s-au trezit la marginea oraşului Topeka, fără să ştie ce s-a întâmplat în ultima oră. Drumul nu putea fi parcurs atât de repede.

Mult mai târziu, sub hipnoză, Donna a descoperit că fusese răpită cu maşină cu tot şi că în timp ce ea discuta cu extratereştrii despre misiunea ei, soacra şi copiii dormeau. Extratereştrii au dus apoi maşina la marginea oraşului Topeka – de aici durata neaşteptat de scurtă a călătoriei.

Patru ani mai târziu, Donna a întâlnit la spălătoria automată un bărbat înalt, blond. El i-a spus că-l cheamă Peter, iar mai târziu i-a vorbit despre spaţii şi despre misiunea pacificatoare a extratereştrilor. Peter fusese văzut şi la ea în casă, înconjurat de lumini strălucitoare, iar copiii îl numiseră „omul-stea“. El o condusese deseori pe Donna în interiorul OZN-urilor, unde ea se întâlnise cu mentorul ei extraterestru, numit Neeki. În timpul acestor vizite ca a văzut multe lucruri din viitor, dar a şi acceptat să i se facă un implant.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock