Chipurile misterioase de la Belmez, materializarea unor gânduri dramatice


Într-un mic orăşel spaniol, să facem cunoştinţa cu familia lui Juan Pereira…

O sumedenie de raţionalişti şi-au văzut convingerile clătinate serios în urma unei întâmplări cu totul neobişnuite, petrecută la Belmez de la Moraleda, un mic orăşel spaniol care se răsfaţă tihnit sub razele soarelui Andaluziei, pe coastele munţilor Sierra Magma. În această mică şi adorabilă localitate, Juan Pereira cultivă câteva hectare, pe care le seamănă de obicei cu orz. Mai are şi o mică livadă de măslini, care produce binişor şi îi aduce un câştig nu prea mare dar nici prea mic, şi îşi mai rotunjeşte şi el veniturile crescând capre dintr-o rasă locală, care dau un lapte foarte gras, materie primă pentru brânzeturile excelente produse de o făbricuţă din Jaen care a ajuns la o binemeritată faimă.

Juan Pereira se află la a doua căsătorie, soţia lui fiind dintr-o foarte onorabilă familie din partea locului, Pilar Gomez Cămara. Dona Maria Pereira i-a dăruit soţului său doi fii, Diego şi Miguel. Cel mare este aspirant în guardia civil, băiat cu carte, spre deosebire de părinţii săi, care nu ştiu niciunul nici să scrie nici să citească. Să menţionăm însă că acest fapt nu face ca ei să fie mai puţin respectaţi printre concetăţenii lor, pentru că soţii Juan şi Maria Pereira sunt oameni harnici, de cuvânt şi nu stau niciodată pe gânduri când e vorba să ajute pe cineva.

Un chip misterios apăru pe piatra vetrei…

Acest tablou idilic a fost întrerupt într-o zi de august a anului 1971, când dona Maria Pereira se afla în bucătăria casei şi dădea zor cu pregătitul mesei, treabă care era una din ocupaţiile ei de căpetenie. Vrând să aţâţe focul din sobă, a scormonit puţin jarul şi cenuşa şi i s-a părut că vede pe piatra vetrei un desen care a intrigat-o. Făcuse operaţiunea aceasta de multe mii de ori până acum şi ştia bine că pe piatra respectivă nu era desenat nimic, aşa că s-a apucat s-o cureţe de jar şi de cenuşă, până când de dedesubt a ieşit la iveală ceva ca un chip omenesc, ceea ce a făcut-o aproape să leşine de spaimă.

…o fată cu două dâre de sânge pornind din nas

Când îşi mai veni puţin în fire, chibzui, superstiţioasă cum era, ca orice spaniolă credincioasă, că aici era lucru diavolesc, aşa că se apucă să spele şi să frece bine piatra, ca să îndepărteze blestemata arătare care îi spurca soba unde făcea mâncare, dar degeaba. Cu cât freca mai tare şi opărea piatra cu leşie şi o curăţa cu oţet, cu atât chipul se făcea mai limpede şi trăsăturile deveneau din ce în ce mai desluşite, până când biata femeie îşi dădu seama că era vorba de figura unei fete, cu ochi codaţi, cu sprâncene drepte şi frumos conturate, cu un nas cu nări fine şi cu o gură întredeschisă şi, pe cât se putea vedea, parcă fără buze. Părul era pieptănat lins, cu cărare la mijloc, iar mai jos de gât se ghicea începutul unui corsaj sobru, închis la culoare. Un amănunt care a băgat-o de-a binelea în sperieţi pe stăpâna casei: două dâre bine conturate porneau de la nări, părând a fi două dâre de sânge care străbăteau faţa şi se pierdeau spre gât.

Vestea chipului misterios împânzi întreaga Spanie şi Europă…

Imaginea aceasta era în mărime aproape naturală, colorată în cenuşiu sepia şi cu sclipiri roşcate ici şi colo. Dârdâind de spaimă, dona Maria reuşi să-şi strige bărbatul, apoi câţiva vecini, care se plecară cu toţii, înspăimântaţi dar roşi de curiozitate, asupra imaginii din soba familiei Pereira. «Cine s-o fi apucat să-mi picteze mie vatra sobei?» a întrebat exasperat Juan Pereira. Numai că întrebarea aceasta nu avea sens şi nici nu putea primi un răspuns, fiindcă era limpede că nici el, nici soţia lui şi nici vreunul din cei doi băieţi nu aveau cum fi autorii portretului. Toţi cei de faţă se sileau să convingă în dreapta şi-n stânga că nu au nici o legătură cu tulburătoarele fapte care le umpluseră sufletele de teamă. Era vorba de lucruri atât de greu de înţeles încât vestea se răspândi şi în scurt timp mulţime de turişti aveau să vină din toată Spania, apoi şi din Portugalia iar mai pe urmă şi din Franţa, din Italia sau din Germania, ca să vadă piatra fermecată din bucătăria familiei Pereira…

Juan Pereira acoperi chipul cu mortar, dar fata apăru din nou, împreună cu un bărbat!

După o lună, sătul până în gât să se vadă sâcâit tot timpul de mulţimea asta de oameni care altă treabă n-aveau decât să-l deranjeze pe el ca să le arate soba cu afurisita ei de vatră, Juan Pereira, om dintr-o bucată, în loc să încerce să scoată o mulţime de bani din pleaşca asta căzută pe capul lui, chemă un zidar şi îl puse să acopere piatra aceea blestemată cu un mortar zdravăn, gros de o jumătate de lat de palmă. Oftă uşurat când se văzu scăpat de năzbâtia aia, numai că nu după mult timp, pe măsură ce stratul de mortar se usca, chipul fantomei se cunoştea din ce în ce mai clar pe suprafaţa lui şi în cele din urmă ajunse să arate exact ca mai înainte, la fel de limpede şi de colorat. Şi, colac peste pupăză, din cenuşa din vatră se desenă acum şi un cap de bărbat, un bătrân falnic, admirabil desenat.

Proprietarul casei vru să scoată piatra blestemată din casă, dar dădu peste un mormânt

Se înţelege că aşa ceva era prea mult pentru puterea de răbdare a bietului Juan Pereira, care se hotărî să sfârşească o dată pentru totdeauna cu nenorocirea asta din casa lui, aşa că îl chemă din nou pe meşterul zidar, însă nu ca să mai aştearnă un strat nou de mortar care să aibă aceeaşi soartă, ci ca să scoată blestemata de piatră şi să pună în locul ei o placă de beton zdravăn, să mai poftească musafirii nedoriţi să se aştearnă şi pe ea dacă le dă mâna.

Aşa că în luna octombrie zidarul îşi începu treaba şi scoase piatra de la locul ei, cu grijă să nu strice părţile de prin jur ale sobei, numai că dedesubt dădu de o adâncitură neobişnuită pentru sistemul practicat de sobarii din partea locului. Intrigat, Juan Pereira îl lăsă să cerceteze mai bine adâncitura asta, care se vădi a fi un adevărat mormânt de mai bine de doi metri şi jumătate adâncime, din care cei doi scoaseră câteva frânturi de oase omeneşti amestecate cu pământ.

Casa blestemată fusese ridicată pe locul unui cimitir

Atunci Juan Pereira îşi aduse aminte de un lucru pe care îl auzise când era copil: casa în care stătea, moştenire de la părinţii lui, fusese ridicată cam cu o sută de ani mai înainte pe un teren unde pe vremuri, pe la 1650, în timpul domniei lui Filip al IV-lea, se aflase un cimitir, ceea ce lămurea existenţa fragmentelor de oase omeneşti dar nu aducea nici o rază de lumină în privinţa portretelor care apăreau pe vatra sobei lui. Groapa de dedesubt fu umplută bine, toată soba dărâmată şi în locul ei un meşter sobar făcu o alta, numai din materiale noi, pe care preotul veni şi o sfinţi, făcând şi o slujbă pentru pomenirea sufletelor celor ce odihneau în pământul acela.

Din nou sobă construită apăru iar acelaşi chip, plus alte mici portrete!

Părea acum că vedeniile, învinse de puterea agheasmei, se vor linişti şi nu vor mai tulbura tihna căminului unor oameni care nu le făcuseră niciodată vreun rău. Timp de o lună fu linişte şi pace. Mai mult decât atât, dona Maria, femeie foarte credincioasă şi plină de suflet, păstrase lespedea care fusese sub vatră şi o aşezase într-un colţ al bucătăriei, mângâind-o din când în când cu religiozitate, după obiceiul catolic de a mângâia pietrele de mormânt.

Soba cea nouă fusese ridicată în octombrie şi fix în ziua de 15 noiembrie pe cimentul ei apăru din senin un alt chip, de dimensiuni de data aceasta ceva mai mari. Seara soba fusese sobă ca toate sobele, iar dimineaţa, la trezirea stăpânilor casei, arăta altfel. Chipul era mai puţin limpede conturat dar nu era greu să i se recunoască aceleaşi trăsături. În următoarele opt zile trăsăturile începură să se limpezească şi, mai mult decât atât, apărură mici pete care se transformau în portrete micuţe aşezate sub forma unei ghirlande sau, cum au apreciat unii din cei care au analizat acest fenomen, „în dispunerea sistemului planetar a cărui figură centrală era soarele”.

Toate aceste reprezentări sunt cât se poate de expresive. S-ar zice chiar că gurile parcă ar vrea să vorbească, să dezvăluie o taină. În trăsăturile feţelor lor se desluşesc durerea şi groaza iar ochii par să grăiască şi să implore. Efectul acestei privelişti este îngrozitor, mai ales dacă ţinem seama de faptul că toate prezintă aceleaşi urme sub nas, dâre de sânge, desigur… Lucrurile ajunseseră într-un asemenea stadiu încât miracolele din casa encantada suscitară o curiozitate legitimă din partea multora, aşa că acum începură să sosească aici nu numai amatorii de pitoresc şi de lucruri neobişnuite, ci şi ziarişti şi practicieni ai ştiinţelor oculte.

Manifestarea unor energii din cealaltă lume, cu ajutorul unui medium?

Parohul micului orăşel, don Antonio Molina, a spus răspicat că el nu crede în caracterul supranatural al acestor apariţii şi că nimic nu se poate întâmpla fără voia lui Dumnezeu, aşa că aici nu putea fi vorba de vrăjitorii, spiritisme sau de alte lucruri asemănătoare. Numai că un futurolog din Malaga, senor Raphael Lafuente, specialist de asemenea şi în radiestezie, a declarat că nu poate fi vorba decât de o manifestare a unor energii de dincolo, care luaseră corp material prin mijlocirea unui medium. Care medium? a fost el întrebat imediat. Senor Lafuente nu a vrut să pronunţe vreun nume, dar mulţi începură să bănuiască şi apoi să fie din ce în ce mai convinşi că bruneta şi ciudata dona Maria Pereira s-ar fi putut foarte bine să fie – fără să-şi dea nici ea seama -amestecată în afacerea asta.

Sunete ciudate sunt înregistrate pe banda de magnetofon

Ziarul Pueblo din Jaen deschise larg coloanele sale miracolelor din Belmez de la Moraleda şi trimise la faţa locului, în afara reporterilor obişnuiţi, un arheolog, un chimist şi un specialist în parapsihologie, don German de Argumosa, acesta din urmă aducând cu el, printre altele, şi un magnetofon de înaltă sensibilitate, capabil să înregistreze sunete pe care urechea omenească nu le poate percepe – treabă care, trebuie s-o recunoaştem deschis, poate să intrige pe oricine. Cum era şi de aşteptat, miraculosul magnetofon al lui don German captă din prima noapte în casa lui Pereira informaţii dintre cele mai interesante, cu condiţia să le putem acorda deplin credit.

Iată ce se poate auzi pe banda înregistrată de don German de Argumosa:
– lamentaţii, gemete de oameni care fac dragoste, o respiraţie gâfâitoare;
– un ţipăt ascuţit care pare a fi scos de o femeie speriată;
– se desluşesc cuvintele: «nu am… femeie… nu vreau… bietul de mine…»;
– un alt segment: «Beţivule! Aici nu-i loc pentru beţivi!»
– plânsul slab al unui copil sleit de puteri, care pare a fi pe moarte;
– alt segment: «Se tăvăleşte cu toţi bărbaţii»;
– ultimul segment de cuvinte inteligibile: «Vino înapoi, femeie, vino înapoi!»

După cum scrie ziarul Pueblo, zgomotul de fond aproape permanent cuprinde «sunete şi zgomote care evocă acte amoroase, brutalităţi, beţie; se disting răcnete care sugerează interiorul unui lupanar, în special certuri şi, dominând din când în când, ţipete disperate şi horcăieli de copii mici; probabil aceştia erau măcelăriţi!»

Şi într-o casă învecinată, apar tot felul de fenomene paranormale

Aceste evenimente şi mai ales (pseudo) mesajele expediate către noi din lumea umbrelor nu au întârziat să dea naştere la tot felul de comentarii şi de legende. Ziarul Pueblo scrie: «S-a aflat că şi casa vecină cu cea a lui Juan Pereira, aflată la numărul 3, a fost cu ceva timp în urmă teatrul unor fapte care ţin de paranormal. Fostul proprietar al acestei case, Lopez Sanchez, văr cu Juan Pereira, a vândut-o fiindcă era mereu deranjat de tot felul de zgomote ciudate, de apariţii fantomatice şi de schimbări inexplicabile ale locurilor obiectelor din casă. Cel mai des i se întâmpla să găsească patul răvăşit. Casa cu pricina a avut mai mulţi proprietari, care o vindeau la scurt timp după cumpărare fără să sufle o vorbă despre lucrurile acestea, de teamă, desigur, ca nu cumva aflarea unor asemenea inconveniente să alunge cumpărătorii. Nu s-au apucat să vorbească decât atunci când pe lespedea vetrei domnului Pereira au apărut portretele misterioase. Se spune că în odaia unde se petrec cel mai adesea fenomenele ciudate din casa de la numărul 3, doi bărbaţi s-ar fi omorât pe vremuri unul pe altul.»

Chipurile umane, produsul reacţiilor chimice?

Cum se explică deci aceste stranii apariţii picturale? Fapt este că nu se pot face altceva decât să emitem simple ipoteze, cam toate referitoare la posibilităţile de comunicare între lumea noastră, a celor vii, şi lumea de dincolo – asta presupunând, bineînţeles, că excludem de la început orice şarlatanie. De asemenea, nu putem lua în considerare înregistrările pe bandă de magnetofon, considerându-le eronate sau trucate, dar e greu să ne îndoim de autenticitatea frescelor, având în vedere că nici unul din membrii familiei Pereira nu este atât de talentat la desen încât să poată fi suspectat ca autor al acestora.

Pentru ziarul Pueblo, explicaţia ar fi una absolut ştiinţifică. Chimistul desemnat de redacţia acestui ziar să studieze chestiunea prin prisma specialităţii sale, domnul Angel Vinas, consideră că s-ar putea ca aceste apariţii să fie rezultatul unei combinaţii chimice de clorură de argint (AgCl) şi nitrat de argint (AgNO3). Această reacţie, 2 AgCl + 2 AgNO3, se produce, consideră el, sub acţiunea luminii ultraviolete. Argintul natural poate începe să bată în brun în combinaţie cu hidrogenul sulfurat (H2S) care se găseşte în atmosferă. Toate ar fi bune dacă domnul Vinas, altminteri chimist onorabil şi cât se poate de competent, ne-ar fi lămurit şi prin ce minune aceste substanţe chimice s-au dispus de o asemenea manieră încât să formeze imaginea unor feţe omeneşti. Sau cum au fost în stare soţii Pereira, oameni atât de simpli, analfabeţi, să realizeze pungăşia asta pe care n-ar putea-o ticlui nici cei mai mari chimişti. Tocmai asta a scăpat din vedere domnul Vinas să ne-o explice.

Unde ale gândirii, materializate sub influenţa unui medium

Ipoteza că aici e vorba de manifestarea unor elemente ce ţin de supranormal, fără să fie absolut convingătoare, ni se pare totuşi cea mai în măsură să satisfacă un spirit logic. S-ar părea că în familia Pereira există un medium, iar acesta nu poate fi decât dona Maria. În mod inconştient, «prin focalizarea gândurilor sale asupra unor oameni dispăruţi», ea ar fi putut provoca apariţia acelor imagini. Aceasta este opinia domnului Joaquim Grau, parapsiholog foarte cunoscut în Spania sub numele de Uttama Sitkari. Fireşte că nimeni nu ne împiedică să mergem şi mai departe pe terenul unor speculaţii. Cândva, o încărcătură puternică de unde ale gândirii, emise în circumstanţe deosebit de dramatice, au putut fi închise într-un soi de nod al timpului (univers singular), sub influenţa unei surse exterioare de energie, în loc să se difuzeze în spaţiu-timp. Anumite împrejurări favorabile apărute în zilele noastre – cum ar fi elementele chimice disponibile şi puterea catalizatoare a unui medium, dona Maria Pereira – au facilitat apariţia acestor desene, aşa cum se ordonează, de exemplu, particulele de pilitură de fier într-un câmp magnetic.

Ne-am putea gândi de asemenea la un aranjament figurativ de elemente electrice aşezate într-o riguroasă ordine imagistică prin intermediul şi chiar prin voinţa inconştientă a donei Măria, ale cărei calităţi de medium ni se par de netăgăduit.

Casa lui Pereira, locul materializării unor curenţi electrice

O altă ipoteză ar fi aceea că locul acestor apariţii, casa lui Pereira, este un loc propice materializării şi influenţei deosebit de puternice a unor curenţi electrici, care ar putea acţiona în mod inteligent şi cu voinţă creatoare pentru a face să reînvie situaţii şi scene din trecut. Răspunsul care ne vine primul în minte la această întrebare este într-adevăr acela că o forţă inteligentă naturală sau supranaturală – ceea ce înseamnă de fapt acelaşi lucru – acţionează în scopul de a releva un secret, de a elibera o conştiinţă sau de a porni un dialog între lumea umbrelor şi lumea noastră.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock