Oniromanţia este o formă de divinaţie în care visele sunt interpretate pentru a prezice viitorul. Această formă de divinaţie a fost practicată în multe părți ale lumii, inclusiv la vechile civilizatii din Mesopotamia. Interpretarea viselor în Mesopotamia antică poate fi găsită în literatura de specialitate, cum ar fi celebrele „Epopeea lui Ghilgameș” și „Atrahasis”. În plus, oniromanţia pare să fi fost practicată în viața reală, precum reiese dintr-o culegere de texte cunoscute sub numele de „Iskar Zaqiqu” (tradus ca „Textul de bază al zeului Zaqiqu”), sau mai frecvent cunoscut sub numele „Cartea asiriană a viselor”.
Atrahasis
În literatura de specialitate din Mesopotamia antică, visele sunt descrise ca servind o serie de funcții. Cele mai frecvente dintre acestea ar putea fi utilizarea viselor ca mijloc de prezicere a unei catastrofe iminente. În „Atrahasis”, versiunea mesopotamiană a poveştii Potopului, personajul din titlu, Atrahasis (însemnând „extrem de înțelept”) este avertizat în visul său de inundații masive. În această poveste, se pare că visele i-au fost transmise lui Atrahasis de la zei. Se pare că Atrahasis i-a oferit un cadou pentru zeul Ea, pentru ca el să fie capabil de a primi vise prevestitoare.
„Fie ca apa s-o ia, fie ca apa s-o ducă,
Fie ca darul să fie pus în fața lui Ea, domnul meu,
Fie ca Ea să-l vadă şi să se gândească la mine!
Astfel încât să pot vedea un vis la noapte.”
Visul lui Enkidu
Visele, ca un avertismentul unei catastrofe iminente, pot fi întâlnite şi într-o altă operă antică mesopotamiană, „Epopeea lui Ghilgameș”. În această epopee, Enkidu (prietenul lui Ghilgameș) are un vis în care zeii decid ca el să moară drept pedeapsă pentru implicarea sa în uciderea „Taurul Cerului” și a lui Huwawa. Enkidu visează, de asemenea, că el a fost capturat și adus în jos, în lumea de dincolo:
„El m-a luat şi m-a dus în jos spre casa întunecată, în locuința zeului Erkalla,
În casa în care cei care intră nu mai pot pleca,
Pe drum nu există decât un singur sens,
Acolo, cei care rămân sunt lipsiți de lumină,
Praful este hrana lor, iar lutul, pâinea lor”.
Foarte interesant e faptul că această descriere îngrozitoare a „locuinţei zeului Erkalla” se aseamănă cu descrierea iadului din literatura creştină, ceea ce ar trebui să ne pună pe toţi, cu adevărat, pe gânduri.
După ce a avut acest vis, Enkidu se îmbolnăveşte, și, în cele din urmă, moare:
„Din ziua în care el a avut visul, puterile sale s-au terminat.
Enkidu a zăcut atunci la pat, şi apoi a pierit”.
Visul lui Dumuzid
O altă operă străveche în care putem găsi vise purtătoare de mesaje apocaliptice este un text cunoscut sub numele de „Visul lui Dumuzid”. În acest vis, Dumuzid, un rege legendar care a trăit înainte de Potop, îşi vede propria sa moarte. Spre deosebire de Enkidu, visul lui Dumuzid este plin cu mai multe metafore, iar regele a trebuit s-o cheme pe sora lui ca să-l ajute să interpreteze visul. Visul lui Dumuzid este:
„În visul meu, papura creştea peste mine; o singură trestie îşi clătina vârful spre mine. Copacii înalți din pădure creșteau peste mine. Apa îmi cădea peste mine (…) Paharul meu sfânt de băut a fost dărâmat din ţăruşul în care atârna, iar bastonul meu de păstorit mi-a dispărut. O bufniţă a luat un miel din staul, un şoim a prins o vrabie de pe un gard de trestie, ţapii îşi târâiau bărbile lor întunecate prin țărână, pentru mine, iar berbecii mei zgâriau pământul cu picioarele lor groase, pentru mine”.