Cazul şocant al OZN-ului prăbuşit în Atalanta (Grecia) – cum au încercat autorităţile militare să ascundă adevărul


Duminică, 2 septembrie 1990, au avut loc o serie de evenimente ciudate în Grecia. Atalanta este numele unui oraș situat în centrul Greciei, prefectura Fthiotida. Rapoartele inițiale nu vorbesc despre unul, ci despre 12 – 17 obiecte zburătoare, care au apărut pentru prima oară pe muntele Pentelicus de lângă Atena. OZN-urile a zburat spre sud, în Peloponez și apoi şi-au schimbat cursul în Grecia centrală.

La cea de-a doua trecere peste Grecia centrală, la ora 21:30, unul dintre OZN-uri părea că are probleme tehnice, iar câteva minute mai târziu obiectul s-a prăbușit lângă mica aşezare Platanos, la câțiva kilometri de Atalanta. Mulți locuitori locali au raportat evenimentul ciudat autorităților locale, însă inaccesibilitatea zonei nu a permis accesul la locul accidentului.

Potrivit unei declaraţii a unui martor care se afla în apropierea zonei, la ora 21:30 a văzut pe cer circa 13 obiecte strălucitoare care se mișcau cu viteză mare. Însă, după 15 minute, martorul a auzit trei explozii consecutive pe cer și un obiect roșu a apărut mult mai mare decât cele anterioare, părând că a luat foc. În timp ce privea înmărmurit ceea ce se întâmpla, martorul a observat că obiectul zburător neidentificat a căzut la pământ, pe un deal din apropiere, la aproximativ 1,5 km distanță.

Martorul continuă: „După un timp, mai multe obiecte mai mici au venit în jurul obiectului prăbuşit, părând să formeze un fel de zid de protecție care împiedica focul să se răspândească mai mult. În fața obiectului prăbuşit şi ars erau niște umbre, dar nu pot să spun dacă erau oameni sau altceva”.

Martorii care au mers în zona OZN-ului prăbuşit au găsit niște piese mecanice și un material spongios. În apropiere se afla un pin, al cărui trunchi era ars. În zona prăbuşirii au fost, de asemenea, găsite nişte găuri circulare în pământ. Un martor a identificat și a predat autorităților un obiect ciudat: o piesă circulară cu două antene diametral opuse gravate pe ea.

Pe 19 octombrie 1990, Centrul de Cercetare și Tehnologie al Forțelor Aeriene Grecești a emis o declarație despre evenimentul de la Atalanta. Potrivit acesteia, la locul prăbuşirii obiectului s-au găsit următoarele:

* bucăți de conector cu diametrul de 11 cm, realizate din cupru, cu cifre arabe în centru;
* o serie de cabluri din cupru;
* un capac circular ars din cauciuc;
* un inel din oțel;
* 3 bare de oțel, câte 10 cm fiecare;
* două controlere, cu litera grecească Φ (F) inscripţionată pe ele.

Raportul confirmă faptul că resturile găsite provin de pe Terra, deoarece existau inscripţionări alfabetice și numerice. Armata greacă spune că a fost vorba de bucăți ale unui satelit vechi, care s-a prăbuşit în Grecia, satelitul trebuind să fi provenit din fosta Uniune Sovietică, din moment ce s-a găsit litera F (Φ), utilizată în alfabetul chirilic al limbei ruse. Ulterior, resturile satelitului au fost transferate către NASA.

Explicaţie superficială a Armatei greceşti, totul părând mai degrabă a fi o operaţiune de acoperire a urmelor prăbuşirii unui OZN (nu e foarte greu de plantat nişte „dovezi” la locul incidentului). Iată câteva întrebări fără răspuns:
* Cum îşi pot schimba cursul resturile unui satelit, aşa cum martorii au relatat? Aşa de „inteligente” sunt asemenea obiecte, pentru a o lua spre nord, apoi spre centru?
* Cine erau „umbrele” din jurul obiectului prăbuşit?
* Ce erau acele obiecte care se mişcau în jurul obiectului prăbuşit, aşa cum declară martorii?
* Cum se face că în august 1990, au fost raportate 3 evenimente în Grecia privind prezenţa unor OZN-uri, iar unul dintre ele (un OZN strălucitor şi mare) a fost semnalat într-o zonă numită Kamena Vourla, în apropiere de Atalanta? Şi acela era tot un „satelit care se prăbuşea”?

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO