Potrivit unui nou studiu științific, viața ar fi putut exista pe Lună cu miliarde de ani în urmă, datorită unor condiții de mediu corespunzătoare, în două perioade diferite de timp din istorie.
Viața extraterestră s-ar fi putut implementa pe vecinul nostru cosmic cel mai apropiat, după prăbuşirea unui meteorit care ar fi adus cu el germenii vieţii, au sugerat oamenii de știință. Și atunci, atmosfera ar fi putut fi mult mai propice decât este astăzi, gata să susțină viața, chiar dacă pe termen scurt.
Aceasta este concluzia la care au ajuns doi cercetători care au descoperit că Luna ar fi putut avea condiții care să susțină forme de viață simple acum 4 miliarde de ani. Aceleași condiții s-ar fi putut întâmpla în timpul vârfului activității vulcanice, cu 3,5 miliarde de ani în urmă, susțin cercetătorii.
În acel moment, Luna a scos cantități mari de gaze foarte calde, inclusiv vapori de apă. Aceste gaze s-ar putea să fi transformat în apă lichidă pe suprafața Lunii, creând o atmosferă care s-a menţinut. „Dacă a fost prezentă apa lichidă şi o atmosferă pe Luna timpurie pentru perioade lungi de timp, considerăm că suprafaţa lunară ar fi fost cel puţin temporar locuibilă”, a spus Dirk Schulze-Makuch, astrobiolog la Washington State University, care a scris studiul împreună cu Ian Crawford, profesor de științe planetare și astrobiologie la Universitatea din Londra.
Cercetătorii cred, de asemenea, că Luna a fost protejată de un câmp magnetic care ar fi putut securiza formele de viață de vânturile solare letale.
Cele mai vechi dovezi ale vieții pe Pământ provin în urmă cu aproximativ 3,5 – 3,8 miliarde de ani, sub forma unor cianobacterii. La fel s-ar fi putut întâmpla şi pe Lună, tot în urmă cu miliarde de ani.
Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): liebertpub.com