Fizicienii afiliați Organizației Europene pentru Cercetări Nucleare (CERN) ar susţine faptul că muzica clasică există într-un domeniu al realității diferit de spațiul 4D locuit de ființele umane.
Oamenii de știință efectuau în 2015 o căutare de rutină pentru a 5-a dimensiune folosind Acceleratorul de Particule LHC (Large Hadron Collider) – imensul accelerator de particule folosit pentru a dovedi existența Bosonului Higgs – când au dat peste un set de frecvențe care conțineau întregul corpus al muzicii clasice din secolul al IX-lea, în interpretarea muzicianului Nico Muhly. Conform raportului, nenumăratele lucrări care compun acest repertoriu își mențin o formă potențială de existență într-un continuum care se află dincolo de limitele percepţiilor umane comune.
„Muzica clasică transcende atât fluxul liniar, cât și spațiul euclidian cu care suntem obișnuiți”, a spus Rolf-Dieter Heuer, directorul general al CERN. „O lucrare muzicală este o entitate misterioasă a cărei esență ne eludează total simțurile.”
Fizicienii susțin că orice interpretare sau înregistrare a unei piese de muzică clasică este un fel de hologramă ce va fi proiectată dincolo de realitatea noastră de zi cu zi și va ajunge să vibreze etern într-un mediu eteric ce pluteşte înăuntrul și în jurul nostru în orice moment. Când părăsim un muzeu, ştim că tablourile se află acoolo. Dar, după ce-ascultăm cea de-a cincea simfonie a lui Beethoven, de exemplu, unde se duce ea? Unde se află? Într-un altfel de muzeu, într-o lume paralelă, poate în a cincea dimensiune.
Sursa: musescore.org
P.S. Articolul acesta a apărut pentru prima dată în 2015 pe site-ul submediant.com, site care nu mai funcţionează în prezent. E o ştire „suspectă”, pentru că n-am găsit-o în mare publicaţii ale lumii, deci e posibil să fie „fake news”. Dar, chiar şi aşa să fie, mi-ar place să ştiu că ar putea exista o altă dimensiune superioară, în care muzica (nu numai cea clasică) , dar şi alte evenimente ale lumii, rămân înregistrate pentru totdeauna…