Odată cu ştirea morţii ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, din cauza lui Covid-2019, site-ul evz.ro publică un articol despre întâlnirea lui Pimen cu Nicolae Ceauşescu, în anul 1966, la Mănăstirea Putna. Din toată descrierea, mi-a atras atenţia următorul fragment:
În anul 1966, Nicolae Ceaușescu a vizitat Mănăstirea Putna cu prilejul împlinirii sorocului de 500 de ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii Mănăstirii Putna. După această vizită, Putna, îndeosebi, dar și celelalte mănăstiri au fost „năvălite” de mulțimea turiștilor, mai ales a școlarilor și a studenților (…) Pimen amintea că Ceausescu a fost impresionat la mormântul lui Ștefan și că a observat cum pe o hartă a Moldovei medievale dispusă în Muzeul Mănăstirii îi lipsește teritoriul de până la Nistru și a dispus imediat să fie redată corect harta, și cu Basarabia furată de ruși.
Se vede bine că Ceauşescu era aproape obsedat de Basarabia furată de ruşi de la noi de mai multe ori (1812 / 1940 / 1944). Într-un articol din octombrie 2019 – Cum Ceauşescu s-a plâns la chinezi în anii ’50 că ruşii ne-au furat Basarabia. Curajoasă poziţie… – arătam cum Ceauşescu, aflat într-o vizita în China în anii ’50, i-a spus liderului chinez, Mao Zedong, că Moscova ne-a luat Basarabia, o atitudine foarte curajoasă ţinând cont de faptul că URSS era liderul lumii comuniste.