Pasărea-Tunetului sau Piasa, gigantica pasăre ce a supravieţuit până în prezent din timpul dinozaurilor

Păsări uriaşe văzute peste tot în America

Pe 9 aprilie 1948, membrii unei familii de fermieri din Caledonia, Illinois, au zărit o pasăre uriaşă, despre care susţineau că ar fi fost mai mare decât un aeroplan. Ea a fost zărită şi în diferite alte părţi ale statului, în aceeaşi zi. Un camionagiu din Freeport a spus că ar fi văzut creatura, iar un fost colonel de armata a admis că observase o pasăre de dimensiuni ieşite din comun. În 10 aprilie, mai mulţi martori au semnalat pasărea gigantică. Unul a declarat că iniţial crezuse ca era vorba despre un avion de o formă neobişnuită.

În 24 aprilie, un bărbat a descris apariţia ca pe aceea a unui obiect incredibil, enorm, zburând la înălţime de circa 170 m şi aruncând pe sol o umbră similară cu cea a unui avion model Piper Cub, aflat la aceeaşi înălţime. Doi poliţişti au precizat şi ei că pasărea-monstru era cât un aeroplan de mici dimensiuni.

Creaturi gigantice de tip Pasărea-Tunetului au continuat să fie semnalate în diverse regiuni din Statele Unite, din nord-est şi până în nord-vest. În 25 septembrie 2001, un martor a zărit o pasăre gigantică survolând orăşelul South Queensburg, Pennsylvania. Cercetătorii au găsit şi alţi martori care au confirmat apariţia bizarei creaturi în Westmoreland County, Pennsylvania. În 5 noiembrie, un locuitor din Bristol, Connecticut, care ieşise în zori cu câinele la plimbare, a văzut o pasăre imensă, de mărimea unui avion ultrauşor, zburând deasupra unei clădiri publice.

Petroglife misterioase

Pe lângă legendele străvechi ale amerindienilor privind Pasărea-Tunetului, există şi descrierile unor pionieri ai colonizării Americii, venind în sprijinul existenţei unor gigantice creaturi înaripate pe cerul acestui continent. Când primii albi au explorat regiunea, au găsit că pictori anonimi, aparţinând unei culturi tribale pierdute, gravaseră si coloraseră siluetele terifiante a doi monştri gigantici şi înaripaţi. Petroglifele aveau fiecare 10 metri în lungime şi 4 metri în înălţime.

Părintele Jacques Marquette (1637-1675) reputatul explorator iezuit, menţiona bizarele petroglife în jurnalul său referitor la expediţia pe Mississippi, publicat la Paris in 1681. Într-o broşură tipărită în 1698, părintele Louis Hennepin (1626-după 1701), un alt explorator timpuriu al Vestului Sălbatic, descria si el cele două imense petroglife. În broşura de 48 de pagini intitulată The Piasa or The Devil Among the Indian (1887), P.A. Armstrong descria creaturile ca având „aripi de liliac, dar de forma unora de vultur… Ele aveau patru picioare, fiecare cu gheare ca de vultur. Împletirea laolaltă a speciilor dominante de pe pământ, apă şi aer, astfel încât să prezinte cele mai importante si mai înspăimântătoare trăsături ale diverselor specii astfel dispuse grafic, reprezintă un lucru de mirare şi pare să demonstreze o cunoaştere a naturii animalelor, păsărilor reptilelor şi peştilor superioară celei atribuite indienilor”.

O pasăre-gigant cu o înălţime de 7 metri

Indiferent ce ar reprezenta de fapt petroglifele, toate triburile de amerindieni care au alcătuit Teritoriul de nord-vest au aceleaşi tradiţii terifiante legate de creatura numită de ei Piasa. Undeva după anul 1840 profesorul John Russell din Jersey County Illinois, a explorat cavernele unde se spunea că ar sălăşlui făptura numită Piasa şi a relatat că acoperişul uneia dintre grote avea o înălţime de aproape 7 m, fiind boltit. Forma cavernei era neregulată, dar din câte au estimat profesorul şi călăuza sa, suprafaţa ei era de circa 70 de metri pătraţi. Potrivit lui Russell: „Pe jos, in toată grota, se aflau o mulţime de oase umane. Cranii şi alte oase ale scheletului zăceau pe jos într-o deplină devălmăşie. Am săpat până la un metru în fiecare colţ al grotei şi am dat doar peste oase. Probabil că rămăşiţele pământeşti a mii de oameni fuseseră depozitate acolo”.

Piasa îi răpea şi-i devora pe băştinaşi

Unele tradiţii ale populaţiilor băştinaşe susţineau că Piasa era o înotătoare excelentă şi îi plăcea să se scalde în Mississippi. Când se arunca în Tatăl Apelor, cum numeau băştinaşii acest fluviu, o făcea cu asemenea putere, încât valurile stârnite se năpusteau peste ţărmuri. Alte tradiţii străvechi pretindeau că, atunci când Piasa era supărată, matura pământul cu coada, aşa încât acesta se cutremura. Dar Piasa era temută mai ales din cauza predilecţiei sale pentru a-i răpi şi devora pe băştinaşi.

Piasei îi place carnea de om

John Russell a publicat în numărul din iulie 1848 al revistei The Evangelical Magazine and Gospel Advocate o relatare despre insaţiabilul apetit al creaturii pentru carnea de om. „Piasa este pe cât de puternică, pe atât de vicleană şi din senin se năpusteşte asupra vreunui indian, îl înhaţă şi-l duce într-una dintre grotele malului abrupt, unde-l devorează. Sute de războinici au încercat, în decursul anilor, s-o ucidă, dar n-au reuşit. Sate întregi au fost depopulate şi spaima s-a întins în toate triburile din lllinois”.

Legenda pasărei Piasa şi intervenţia sa în luptele dintre triburi

În legendele tribului Miami, luptătorii comunităţii sunt prezentaţi înfruntând inamicul lor tradiţional, tribul Mestchegami, la capătul superior al canionului de lângă grota Piasei. Când bătălia a atins apogeul, zgomotele luptei au tulburat liniştea Piasei şi două creaturi înaripate, înspăimântătoare, au ieşit din grote „scoţând ţipete ascuţite, în vreme ce fâlfâitul aripilor se auzea mai tare decât tunetele furtunii.” Fioroasele bestii înaripate s-au înălţat deasupra capetelor războinicilor şi fiecare dintre ele a înhăţat în gheare câte o căpetenie Miami. Luptătorii acestui trib au intrat imediat in panică, inchipuindu-şi că Marele Spirit trimisese păsările Piasa în ajutorul duşmanilor lor.

Cei din tribul Miami au fost atât de afectaţi de această întâmplare, încât supravieţuitorii au fugit către râul Wabash şi nu s-au simţit în siguranţă până nu l-au traversat. Aici au rămas vreme de mai multe generaţii, înainte de a reveni în teritoriul Illinois. Dacă aceste poveşti sunt adevărate, atunci ajutorul aparent dat de Piasa tribului Mestchegami, în lupta disperată cu indienii Miami, s-a dovedit a fi mai curând un teribil blestem decât o bruscă binecuvântare. Curând după ce Piasa au zburat, purtându-le în gheare pe căpeteniile Miami, ce ţipau speriate, monştrii au descoperit, se pare, gustul cărnii de om. Ca urmare, Mestchegami au ajuns să plătească victoria împotriva Miami, fiind nevoiţi să-şi sacrifice oamenii, spre a potoli foamea nesăţioasei Piasa, care părea tot mai ahtiată după carne umană.

Piasa, urmaşa unui dinozaur zburător?

Potrivit broşurii lui Armstrong, care cita tradiţia Miami, Piasa a existat „cu multe mii de ierni înainte de venirea feţelor palide”. Armstrong sugerează că Piasa ar fi putut fi un pterodactil care supravieţuise epocii marilor reptile. „Au fost găsite (în jurul anului 1887) rămăşiţele fosile a circa 25 de specii din acest monstru, care este numit uneori pterosaur sau şopârlâ zburătoare”, nota el. „Dar cel mai aparte monstru al acelei ere descoperit până acum (ale cărui formă şi elemente componente au fost analizate) este Ramphorhyneus, ce pare a fi un element de legătură între păsări, animale şi reptile. Corpul şi gâtul lui seamănă cu cele ale unui Piasa, iar coada este identică, în totalitate, cu a acesteia, singurul lucru care o diferenţiază fiind faptul că era târâta pe pământ şi nu înfăşurată în jurul trupului sau ridicată deasupra spinării şi a capului. Capul semăna cu cel al unei raţe, cu ciocul alungit, ca al unui bâtlan, dar plin de colţi ascuţiţi şi rotunzi, precum ai crocodililor. Avea patru picioare, cu gheare de vultur şi o pereche de aripi ca de liliac… lungimea ei de la cap la vârful cozii fiind probabil, de 10 m sau chiar mai mult. În multe privinţe, Piasa constituie o reflectare fidelă a lui ramphorhyneus. Forma, alura şi descrierea ei, potrivit tradiţiei indiene, au fost reprezentate, în mod cert, în urma observării directe a creaturii… Astfel, s-ar putea ca tradiţiile acestor indieni să fie adevărate…”

Pasărea-gigant e prezentă şi în ziua de azi…

Numeroase observaţii asupra unor pasări de proporţiile unor aeroplane de mici dimensiuni au fost realizate în sud-vestul Pennsylvaniei, în vara şi la începutul toamnei anului 2001. În 13 iunie, un locuitor din Greensville, care se considera familiarizat cu fauna zonei, a confundat iniţial uriaşa pasăre cu un avion ultrauşor. El a estimat anvergura aripilor cam la circa 5 metri, iar corpul lung la aproape 2 metri. În 25 septembrie, un martor preocupat de ornitologie a zărit o pasăre masivă, cu un cap lung de aproape un metru şi o deschidere a aripilor de 3,5 până la 5 metri.

În octombrie 2002, locuitorii satelor Togiak şi Manokotak, din Alaska, au semnalat prezenţa unei păsări mai mari decât toate zburătoarele văzute vreodată de ei. Pilotul John Bouker, patronul companiei Bristol Bay Air Service, spunea că, pe când zbura către Manokotak, el şi pasagerii transportaţi ar fi văzut o pasăre mare, „ca un răpitor”, ale cărei aripi aveau o anvergura comparabilă cu cea a aripilor avionului său, un model Cessna 207, adică aproape 5 metri. Când Moses Coupchiak, un operator de utilaj greu din Togiak, a zărit pasărea monstru zburând spre el, a crezut la început că ar fi un mic aeroplan, pâna când creatura a virat spre stânga şi s-a îndepărtat, în zbor.

Biologii din regiune s-au declarat convinşi că martorii ar fi văzut de fapt o pasăre numita „vulturul de mare Steller”, specie caracteristica Asiei de Nord-Est, care ocazional ajunge până în insulele Aleutine şi în Kodiak, Alaska. Acesta poate avea anvergura aripilor de până la 3 metri şi este de aproape trei ori mai mare decât un vultur pleşuv.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.