Opinie halucinantă a unui utilizator de pe un forum de conspiraţii: miliardarul Jeff Bezos s-ar duce în spaţiul cosmic pentru a se întâlni cu şeful unor extratereştri! Desigur, aberaţie!


Mă întrebam în articolul din 9 iulie 2021 (Ce caută în spaţiul cosmic cel mai bogat om de pe planetă, Jeff Bezos (patronul Amazon)? Şi alte lucruri bizare în legătură cu el…), despre motivul din spatele călătoriei în spaţiul cosmic pe care miliardarul nr.1 al lumii, Jeff Bezos, doreşte să o facă.

Iată că a venit şi „ziua cea mare” şi astăzi, 20 iulie 2021, principalele cotidiene, televiziuni şi site-uri din lume ne vorbesc despre această călătorie spaţială (Al doilea miliardar care pleacă în spațiu. Jeff Bezos încearcă marți să vadă stelele cu racheta New Shepard). În vârstă de 57 de ani, cel mai bogat om de pe Terra, va decola de pe Planeta Albastră la bordul rachetei New Shepard, construită de propria companie, Blue Origin, pe care a fondat-o în anul 2000.

El nu va fi singur, ci însoţit de alţi 3 (printre care şi fratele său). Foarte interesantă opinie am găsit-o însă pe un forum de conspiraţii: Godlikes Production. Conform opiniei unui utilizator de pe acest forum, Jaff Bezos s-ar duce în spaţiul cosmic nu pentru a vedea stelele, ci a pentru a se întâlni cu şeful extratereştrilor care l-ar conduce din umbră… Dacă vreţi să credeţi sau nu această informaţie, rămâne doar la latitudinea voastră!


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Un comentariu la „Opinie halucinantă a unui utilizator de pe un forum de conspiraţii: miliardarul Jeff Bezos s-ar duce în spaţiul cosmic pentru a se întâlni cu şeful unor extratereştri! Desigur, aberaţie!”

Lasă un comentariu