O ipoteză şocantă a unui fost legionar de frunte: a fost Mihai Eminescu „precursorul Mişcării Legionare” din România?

Constantin Papanace (om de cultură deosebit) – a fost unul dintre membrii marcanţi ai Mişcării Legionare. El a deţinut chiar şi funcţii politice, fiind subsecretar de stat în Ministerul Finanţelor (1940).

Una din lucrările sale se numeşte „Mihai Eminescu – un mare precursoral legionarismului românesc”, titlu care s-ar putea să-i şocheze pe unii, lăsându-ne să credem că avem de-a face cu o încercare de a se legitima Mişcarea Legionară prin Eminescu. Miza acestui text (scris în 1950/1951, aniversându-se astfel un secol de la naşterea lui Eminescu) a fost acela de a se demonstra că Mişcarea Legionară nu reprezintă o formă fără fond, o formă împrumutată din străinătate. Iar autorul susţine că printre precursorii ei s-ar număra cele mai reprezentative figuri din istoria noastră naţională, în frunte cu marele Eminescu.

Constantin Papanace spune că cele două mari partide istorice care au participat la guvernarea României, de la sfârşitul secolului XIX şi începutul sec. XX (Partidul Naţional Liberal şi Partidul Naţional Ţărănesc) au fost „infectate” cu oameni corupţi, care au condus destinele statului român. Dar, ţărăniştii, de exemplu, au fost influenţaţi de curente politice ruseşti, în special de la ideologia lui Herzen şi Cerniscevschi. Însă, această ideologie politică, dincolo de preocupările de ordin social, avea ca planuri de uniune a popoarelor slave preconizată pe criterii de rasă de către aşa zisa „Internaţională Verde”. Aşadar, imediat după primul război mondial, şi după Revoluţia Bolşevică din 1917, Partid Ţărănesc nu numai că n-a reacţionat contra primejdiei de la răsărit, dar a adoptat poziţii care, în ultima analiză, favorizau întinderea acestei primejdii.

Constantin Papanace combate afirmaţiile lui N. Petrescu-Comnene care spunea că „Mişcarea Legionară ar fi un fruct hibrid al naţional-socialismului şi al bolşevismului”, arătând că legionarii români n-au fost influenţaţi deloc de ideologii din afara graniţelor României.

Citez câteva fragmente din lucrarea lui Papanace, care crede că Mihai Eminescu ar fi fost un precursor al legionarismului românesc:

* Este demn de subliniat de la început, râvna lui Eminescu spre a cunoaşte realităţile româneşti direct, de la sursă. Pentru cunoaşterea trecutului istoric el merge la izvoarele documentelor, pe care le cerceta cu pietate şi le trăia cu intensitate. Evita cât mai mult rumegătura altora. Pentru cunoaşterea realităţilor contemporane, însă, el mergea pe teren, în mijlocul poporului, în toiul vieţii româneşti din toate provinciile, de la munte, deal sau câmpie. „Întâmplarea m-a făcut – scrie el – ca din copilărie încă, să cunosc poporul românesc din apele Nistrului începând, în cruciş şi în curmeziş până la Tisa şi Dunăre şi am observat că modul de a fi, caracterul poporului este cu totul altul, absolut altul decât al populaţiunilor din oraşe, din care se recrutează guvernele, gazetarii, deputaţii ş.a.m.d.”

* Toate aceste învăţăminte, culese din trecutul istoric sau sorbite din realităţile vieţii, Eminescu le-a supus unui riguros proces de gândire proprie, din care vor ieşi idei noi, originale şi pline de prospeţime. Acest fapt va contrasta, în general, cu lipsa de gândire proprie a contemporanilor săi. „În sferele noastre aşa zise culte s-a lăţit obiceiul de a nu gândi nimic din proprie iniţiativă”.

* Aşadar, prin geniul său universal, prin sensibilitatea sa ascuţită, prin intuiţia excepţională, prin studiul temeinic al realităţilor şi neţărmurita sa dragoste de neam, Eminescu a fost menit să fie exponentul cel mai de seamă al gândirii româneşti şi adevăratul profet naţional.

* Ideea de bază de la care porneşte Eminescu este că „Românii nu sunt nicăieri colonişti, venituri, oamenii nimănui, ci pretutindenea unde locuiesc sunt autohtoni, populaţie nepomenit de veche, mai veche de cât toţi conlocuitorii lor”. Ca descendenţi direcţi ai Traco-Ilirilor, în care s-au contopit şi legionarii Romei, Românii se găsesc la ei acasă pe întreaga arie, pe care altădată o ocupa acest mare popor al antichităţii, cum spune Herodot, „cel mai mare după cel al Indiilor”.

* Dintr-o asemenea realitate istorică poate alt popor, care n-ar avea simţul măsurii, ce caracterizează poporul nostru, ar fi căutat legitimări pentru cine ştie ce expansiuni teritoriale. Poporul românesc însă, este aşa cum dovedeşte întreaga sa istorie, refractar unor asemenea tendinţe.

* Aşadar, poporul român este cel mai indicat să valorifice nepreţuitul tezaur spiritual moştenit de la strămoşii săi Traci.

* Toată dezvoltarea neamului românesc, implicit viaţa de stat, va trebui – după concepţia eminesciană – axată pe predispoziţiile organice ale rasei autohtone. „Dacă ţara ar fi locuită de către altă rasă decât cea traco-latină, răul n-ar fi mare. Dar noi trebuie să ţinem neapărat seamă de calităţile şi defectele rasei noastre, de predispoziţiile ei psihologice, de câte ori croim legi generale”.

* Credinţa strămoşească în „nemurirea sufletului”, procesul de romanizare şi creştinare al vechilor populaţii Traco-Illire, aşa zisul „hiatus istoric”, cu inevitabilul complex de inferioritate pe care îl degajă, cadrul geopolitic în „calea tuturor răutăţilor”, încrucişarea diferitelor imperialisme pe teritoriul românesc, influenţele străine etc., vor fi elemente, care mereu vor trebui avute în vedere de cei care conduc.

* Eminescu reacţionează cu neobişnuită vehemenţă ori de câte ori cosmopolitismul adus de revoluţia franceză tinde să nimicească „esenţa” poporului român, prin dezrădăcinarea din pământul strămoşesc şi cerul românesc. Promotorii acestui cosmopolitism vor „să nu rămâie nici sâmbure, nici rădăcină din ideile trecutului, pentru ca brazda să fie îndestul de înfoiată şi de moale să primească în ea sămânţa noilor idei ale republicei” – spune Eminescu. Astfel, cosmopoliţii (globaliştii în ziua de astăzi) speră să facă „patria un oţel, poporul o amestecătură, biserica un teatru pentru politicieni, ţara teren de exploatare pentru străini, viaţa noastră publică o ocazie pentru ilustrarea şi ridicarea în sus a imigraţiunii din câteşi patru unghiurile lumii” – crede Eminescu.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.