Nu, coronavirusul ce dă boala Covid-19 nu este unul extraterestru!

2.810 vizualizari
Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free) + free

Oamenii de știință resping ideea că acest coronavirus ar fi căzut pe Pământ de pe o cometă sau asteroid. O idee deosebit de ciudată a fost prezentată recent de profesorul Chandra Wickramasinghe, de la Centrul de Astrobiologie Buckingham, care a sugerat că virusul ar fi putut fi adus în China de un meteorit care s-ar fi prăbuşit în această țară în octombrie 2019 (am scris un articol pe această temă în perioada trecută – O ipoteză înfricoşătoare: „coronavirusul Wuhan” a ajuns pe Pământ de la un meteorit extraterestru?). El a mai presupus, de asemenea, că alte pandemii din trecut ar fi putut începe la fel.

Însă, teoria sa a fost întâlnită cu un grad semnificativ de scepticism de lumea ştiinţifică. Așa cum stau lucrurile acum, nu există dovezi că acest coronavirus (sau orice alt virus) ar fi venit din spațiul cosmic și nici nu există dovezi că vreun virus ar putea rămâne viabil după o astfel de călătorie cosmică.

„Este unul dintre acele cazuri în care ipotezele extraordinare necesită dovezi extraordinare”, a declarat astrobiologul Graham Lau pentru space.com. „Chiar dacă este o idee interesantă, pur și simplu nu avem niciun motiv să îmbrățișăm această idee acum. Cred că este important pentru oamenii de știință să-i evidențieze pe pseudocercetători. Dacă acest lucru ar fi fost real, ar fi minunat, dar pur și simplu nu ne putem permite să sărim la o asemenea concluzie”.

Sursa (traducerea si adaptarea proprie): space.com