Cititorii site-ului meu ştiu deja că aici se găsesc o mulţime de articole care vorbesc despre existenţa giganţilor în trecutul omenirii (vezi, de exemplu, articolul următor: Giganţii chiar au existat şi au făcut parte din istoria omenirii! Descoperiri uluitoare şi poze şocante demonstrează acest lucru!). Nimeni n-ar mai trebui să se îndoiască de acest lucru; există câteva dovezi arhelogice, iar convingerile strămoșilor noștri că ființe superumane gigantice au trăit odinioară Pământul se reflectă în mod repetat în mituri și legende antice. Schelete de uriași au fost găsite practic peste tot, în America de nord şi de Sud, în Europa, în Asia, în Australia sau în Africa. Putem presupune că cei mai mulţi dintre giganți s-au înecat într-un fost cataclism, iar trupurile lor au fost îngropate adânc în pământ.
Astăzi, vom vorbi despre perechea de „paşi giganţi” care se găseşte la intrarea în templul sirian de la Ain Dara. Aflat la nord-vest de Alep (Siria), templul a fost excavat între 1980 și 1985, fiind de cele mai multe comparat cu Templul lui Solomon. Într-adevăr, asemănările dintre templul Ain Dara și templul descris în Biblie sunt extrem de izbitoare. Ambele clădiri au fost construite pe platforme artificiale imense construite pe cel mai înalt punct din orașele respective. Clădirile au, de asemenea, planuri tripartite similare: un pridvor de intrare susținut de două coloane, un sanctuar principal (sala templului Ain Dara este împărțită între o anticameră și o cameră principală) și apoi, în spatele unui perete despărțitor, un altar ridicat, sau „Sfântul Sfinţilor”. Ambele clădiri, totodată, erau flancate pe trei dintre laturile lor printr-o serie de camere cu mai multe etaje și camere care au servit diverse funcții.
Deşi au multe caracteristici în comun, este puţin improbabil ca templul Ain Dara să fie unul şi acelaşi lucru cu templul lui Solomon. El se pare că a existat 550 de ani, între anii 1300 î.Hr. şi 740 î.Hr. Arheologii încă nu s-au pus de acord cărei zeităţi a fost dedicat templul. Unii cred că aceasta a fost dedicat lui Ishtar, zeița fertilității. Alții sugerează că e vorba de zeiţa Astarte, în timp ce ultima categorie de arheologi crede că templul a fost dedicat zeului Baal Hadad.
Templul Ain Dara are mai multe caracteristici structurale frumos conservate, inclusiv fundații de calcar și blocuri de bazalt. Inițial, clădirea a avut, de asemenea, şi lambriuri de lemn, dar care, astăzi s-au pierdut din păcate. Fațada și pereții interiori sunt acoperiţi cu sute de reliefuri fin sculptate, înfăţişând lei, heruvimi și alte creaturi mitice, zei, desene și diverse modele geometrice.
Dar, la pragul intrării în templul Ain Dara se află o pereche de urme gigantice sculptate. Ele sunt de aproximativ un metru lungime și sunt îndreptate spre interiorul templului. Ţinând cont de mărimea urmelor, se pare că ele ar fi aparţinut unor giganţi înalţi de 20 de metri! Templul era suficient de mare pentru ca zeul să intre și să locuiască acolo.
Oamenii de știință nu știu de ce au fost sculptate aceste urme și în ce scop au servit. Unii cercetători au sugerat că urmele au fost proiectate pentru a aminti de prezența zeilor, un fel de reprezentare iconică a divinității. Deși ele nu reprezintă o pereche de urme gigantice veritabile, sculptura este reală și arată în mod clar strămoșii noștri s-au familiarizat cu ființele de dimensiuni gigantice.