În Irlanda, un OZN şi-a prins „ancora” într-o biserică de lemn! Un extraterestru a coborât pe funie pentru a o desprinde, iar oamenii au vrut să-l prindă!

Dintr-un vechi manuscris rlandez, intitulat „Speculum Regale” (ca şi din alte texte ale acelei epoci, în jurul anului 950 d.Hr.) provin multe relatări despre aşa-numitele „nave-demoni” care traversau cerul vechii Irlande. Una dintre ele este deosebit de interesantă (este prezentată şi pe site-ul mysteriousbritain.co.uk):

Într-o duminică, în timp ce oamenii erau la liturghie, în orăşelul Cloera s-a petrecut o minune. Aici este o biserică înălţată pentru cinstirea sfîntului Kinarus. O ancoră mare metalică de care era legată o funie a căzut din cer, şi unul din vârfurile ascuţite ale acesteia s-a agăţat în arcada de lemn de deasupra uşii de intrare în biserică. Oamenii au ieşit repede afară din biserică şi au zărit pe cer o navă cu fiinţe la bord, planând la capătul funiei şi un om sărind peste bord şi coborând pe funie spre ancoră, cu intenţia de a o desprinde. Mişcările lui semănau cu cele ale unui om care înoată. Oamenii s-au repezit şi au încercat să-l prindă, dar episcopul le-a interzis să o facă, de teamă că o să-l omoare. Omul a fost lăsat în pace; el s-a grăbit să se urce pe funie până la navă, unde echipajul a tăiat funia, după care nava, înălţându-se, a dispărut. Dar ancora a rămas la biserică, ca o mărturie a acestei întâmplări neobişnuite.

Deşi evenimentul acestei observaţii colective, considerată pe atunci drept „o minune”, a fost consemnat în urmă cu zece secole în modul cel mai sincer şi mai realist, în zilele noastre cine ar mai putea crede că un aparat de zbor ar avea o ancoră legată cu o funie şi că echipajul văzut la bordul „corăbiei aeriene” ar fi lăsat-o să atârne la întâmplare? Faptul că venea din „altă lume” era într-adevăr evident, căci omul care a coborât pe funie parcă „înota”. Dar din care lume venea acesta şi nava cu echipajul de la bord?

În fapt, întreaga scenă petrecută cu un mileniu în urmă apare întru totul ca un spectacol regizat, conceput la nivelul oamenilor din vremea respectivă. Şi deloc întâmplătoare a fost şi acea agăţare a ancorei de arcada uşii de la intrarea în biserică, tocmai în timpul liturghiei, căci acolo şi la acele ore erau adunaţi cei mai mulţi oameni din localitate, ce „trebuiau” să devină martori ai unui eveniment care „trebuia să rodească” după un mileniu… Deci, pentru astfel de „demonstraţii” şi respectiv pentru fiinţele din „altă lume”, timpul în secole şi milenii nu ar conta aşa cum contează pentru noi, pământenii…