Groaznicele experimente sovietice din anii 40 cu subiecţi umani care timp de 15 zile nu au putut să doarmă! S-au transformat în fiare, în canibali!
La sfârşitul anilor 40, cercetătorii sovietici au făcut un experiment crud, ţinând cinci persoane treze timp de 15 zile, utilizând un stimulent pe bază de gaz experimental. Persoanele au fost ținute într-un mediu închis şi li s-a monitorizat cu atenție aportul de oxigen, astfel încât gazul să nu-i omoare, deoarece acesta era toxic în concentrații mari. În încăperea respectivă fuseseră instalate microfoane şi 5 hublouri de sticlă, prin care cobaii erau monitorizaţi. Camera mai avea cărţi, paturi (fără lenjerie), apă, o toaletă, precum și produse alimentare suficient de uscate, pentru ca cei închişi acolo să poată rezista şi o lună. Subiecții testați erau deţinuţi politici, fiind consideraţi dușmani ai statului în timpul celui de-al doilea război mondial.
În primele 5 zile, totul a fost bine, subiecţilor promiţându-li-se (în mod fals) că vor fi eliberaţi dacă vor rezista 30 de zile fără somn. Subiecţii au comunicat normal între ei, iar totul părea că se desfăşoară normal. După cinci zile fără somn, ei au început să prezinte semne de paranoia severă şi au încetat să mai vorbească între ei.
După nouă zile, prima persoană a început să țipe. După 3 ore de ţipat din tot plămânii, persoana respectivă şi-a pierdut pur şi simplu vocea: îşi rupsese corzile vocale! Ceilalţi din jur nu au reacţionat deloc… doar vorbeau în şoaptă între ei. Apoi, a început o a doua persoană să ţipe. Alţi doi prizonieri care nu ţipau, într-o formă de demenţă severă, au luat cărțile, şi, pagină cu pagină au început să le ungă cu propriile lor fecale, lipindu-le calm peste hublourile de sticlă. Apoi, ţipetele s-au oprit imediat… la fel şi șoaptele de la microfoane.
Au mai trecut încă 3 zile. Cercetătorii au verificat microfoanele, pentru a se asigura că acestea funcţionează, deoarece credeau că este imposibil ca niciun sunet să nu se audă de la cele 5 persoane din interior. Consumul de oxigen din cameră indica faptul că toți cei 5 indivizi trebuiau să fie încă în viață; de fapt, aceasta era cantitatea de oxigen ce o consumă 5 persoane, după un nivel foarte mare de efort fizic intens. În dimineața zilei a 14-a, cercetătorii au făcut un anunţ în speranţa obţinerii unei reacţii: „Vom deschide camera pentru a testa microfoanele; îndepărtaţi-vă de uşă şi staţi pe podea, altfel veţi fi împuşcaţi. Dacă veţi respecta această indicaţie, unul din voi va fi eliberat imediat”. Spre surprinderea lor, au auzit un singur răspuns, cu o voce calmă: „Noi nu mai vrem să mai fim eliberaţi.”
Cercetătorii nu ştiau ce să mai facă… După mai bine de o zi de dezbateri, ei au hotărât în ziua a 15-a să deschidă uşa încăperii. Dar, înainte de asta, camera a fost eliberată de gazul stimulent experimental şi umplută cu oxigen proaspăt. 3 din subiecţi au obiectat: vroiau gazul înapoi! S-a intrat apoi în cameră: un subiect a murit, iar 4 se aflau încă în viaţă. Dar ceea ce au văzut soldaţii trimişi la faţa locului era desprins parcă dintr-un film de groază.
În mijlocul încăperii se aflau bucăți de carne din coapsele celui mort, iar pe podea se putea observa un amestec de sânge şi apă. Toţi cei 4 subiecţi supravieţuitori aveau rupte mari bucăţi de muşchi şi piele. Distrugerea cărnii de pe vârfurile degetelor de la picioare indica faptul că rănile au fost cauzate cu mâna, nu cu dinţii, cum cercetătorii au crezut inițial. O examinare mai atentă a poziției rănilor de pe trupurile celor 4 indicau faptul că toate rănile au fost auto-provocate. Organele abdominale sub coastele celor 4 fusese scoase. În timp ce inima, plămânii şi diafragma se aflau la loc, pielea și mușchii de la coaste fusesră scoase şi îngerate… subiecţii deveniseră un fel de canibali!
Când au intrat soldaţii în încăpere s-a dus o luptă acerbă. Unul dintre soldați ruși a murit, având gâtul sfărâmat, iar un altul a fost grav rănit, având o arteră ruptă de dinții unui subiect. Alţi 5 soldați care au intrat în încăpere şi-au pierdut viața în următoarele săptămâni ce au urmat acestui groaznic experiment, căci s-au sinucis.
Mai greu a fost cu sedatul acestor subiecţi care s-au transformat în adevărate fiare. Unul din cei testaţi a încercat să fie sedat, dar acest lucru s-a dovedit imposibil, deşi i-a fost injectată de zece ori doza obişnuită de morfină pentru un subiect uman. După ce acestui subiect inima i s-a oprit, el a continuat să ţipe şi să se zbată încă 3 minute!
Un alt subiect a fost dus în sala de operaţie, dar, la fel, nu putea fi anesteziat. Se zbătea şi se zvărcolea asemenea unei fiare; când i s-a dat o cantitate excesivă de gaz anestezic, subiectul a murit. La autopsie, s-a constat că sângele lui avea de trei ori nivelul normal de oxigen.
La ceilalţi doi supravieţuitori, operaţiile au fost aproape imposibile. Deși erau injectaţi cu un paralizant, în timpul operaţiilor, pacienţii râdeau tot timpul. Ei cereau din nou să li se dea gazul stimulent, pentru că doreau să fie treji…
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
La sfârşitul anilor 40, cercetătorii sovietici au făcut un experiment crud, ţinând cinci persoane treze timp de 15 zile, utilizând un stimulent pe bază de gaz experimental. Persoanele au fost ținute într-un mediu închis şi li s-a monitorizat cu atenție aportul de oxigen, astfel încât gazul să nu-i omoare, deoarece acesta era toxic în concentrații mari. În încăperea respectivă fuseseră instalate microfoane şi 5 hublouri de sticlă, prin care cobaii erau monitorizaţi. Camera mai avea cărţi, paturi (fără lenjerie), apă, o toaletă, precum și produse alimentare suficient de uscate, pentru ca cei închişi acolo să poată rezista şi o lună. Subiecții testați erau deţinuţi politici, fiind consideraţi dușmani ai statului în timpul celui de-al doilea război mondial.
