O descoperire extraordinară în Grecia: statuile de bronz ale două zeiţe mitologice
Evenimentul arheologic extraordinar de care vă vorbesc în acest articol s-a întâmplat la Pireu (Grecia), sâmbătă, 18 iulie 1959. În această lună a lui Cuptor, când Soarele încingea pământul Greciei şi căldura devenea tot mai apăsătoare, muncitorii veneau la lucru din zorii zilei. Doi dintre ei, Andreas Sakellion şi Nikolaos Kordonoris, apăsând din toate puterile pe ciocanul pneumatic, spărgeau asfaltul, deoarece societatea unde erau angajaţi îşi luase obligaţia de a face canalizarea. Şantierul acesta se afla în apropiere de port, pe latura sudică a străzii Gheorghios. Trecătorii grăbeau pasul, dorind să evite praful ridicat şi zgomotul supărător al ciocanelor. Deodată s-a făcut linişte. Cei doi muncitori lăsaseră lucrul şi se aplecaseră spre pământ, privind cu luare-aminte. Dintr-o grămadă de pământ compact se ivise o mână din bronz. Muncitorii l-au înştiinţat imediat pe şeful de echipă, Hippocratis Terzis, care, la rândul lui, a chemat doi funcţionari de la societate; au hotărât să întrerupă lucrările şi să anunţe neîntârziat serviciile arheologice. Aceştia au fost primii martori ai unei descoperiri senzaţionale, datorată întâmplării, asemenea altor descoperiri arheologice…
Multe secole trecuseră fără ca cineva să bănuiască existenţa unor capodopere minunate ale artei greceşti, îngropate sub pavajul drumului. O mână fusese scoasă la iveală din pământ: nu era ceva deosebit, dar se putea presupune că nu era unicul fragment existent. Era absolut necesar să se efectueze o săpătură de protecţie. Muncitorii deveneau acum colaboratorii serviciului arheologic. Canalizarea mai putea aştepta; acum sosise clipa cercetării trecutului…
Căldura era înăbuşitoare, dar nimeni nu se plângea; trebuia să se acţioneze fără grabă, cu chibzuială. Au fost scoase la lumină două braţe de bronz, aparţinând unei statui descoperite imediat după aceea, reprezentând un bărbat tânăr, – un Kuros – cu fruntea împodobită de bucle, o statuie de factură pur arhaică. Alături de el, s-a descoperit statuia unei fete de o frumuseţe remarcabilă; peste picioarele ei, au fost găsite fragmentele unui scut de metal. La ora 5 după-amiaza, săpăturile au fost oprite şi s-a dispus încărcarea şi transportarea primelor descoperiri la Muzeul arheologic din Pireu. Săpăturile au continuat în zilele următoare cu aceeaşi participare entuziastă a populaţiei. Conducerea campaniei a fost încredinţată domnului Jean Papadimitriu, director al Antichităţilor din Attica.
Pe 25 iulie – după o săptămână de la descoperirea făcută – o nouă surpriză se ivi: într-un şanţ de săpătură au apărut faldurile unei draperii din bronz, aparţinând unei statui culcate pe spate. Pe măsură ce se lucra la degajare, dimensiunile ei neobişnuite au uimit; evident, era o statuie uriaşă. E uşor de imaginat neliniştea şi emoţia arheologilor când au văzut conturându-se, din pământul acela secătuit, prăfos, o lucrare într-adevăr de proporţii impresionante, într-o stare de conservare excelentă. Săpătorii, cu toată nerăbdarea lor, înaintau încet cu lucrul, cântărindu-şi fiecare mişcare, intervenind cu prudenţă. Discuţiile erau aprinse în privinţa identificării statuii; au fost antrenaţi chiar pe o pistă falsă, când au dezgropat o altă statuie din bronz, de dimensiuni mult mai mici, la dreapta statuii mari, întoarsă spre ea, părând că o îmbrăţişează. Au tras concluzia că reprezentau un grup. Ca urmare, au lucrat mai intens la degajare; în realitate, au apărut două lucrări diferite, pe care numai întâmplarea le aşezase laolaltă. Era înfăţişată zeiţa Atena cu coif, măsurând doi metri şi treizeci de centimetri şi zeiţa Artemis, mult mai mică – înălţimea acestei statui fiind egală cu o jumătate din cealaltă. În cursul săpăturilor, braţele de bronz, corodate, ale lui Artemis, au fost sfărâmate (dar restaurarea s-a putut efectua fără greutate).
Extraordinară apariţie! Două zeiţe, pe care soarta le reunise în acest colţ al Atticei! Zeiţa războinică împreună cu zeiţa vânătorii, cea care îl ocrotise mereu pe Ulise şi cea care rămăsese neînduplecată şi aprigă. Nici în panteonul ceresc ele nu se întâlneau prea des, din cauza firilor lor atât de deosebite, dar iată că prin intermediul oamenilor au stat alături două milenii!… Ulterior s-a mai descoperit o mască de tragedie, din bronz, de dimensiuni mari, şi o frumoasă stelă funerară (fără bază şi capitel) cu capul lui Hermes.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Evenimentul arheologic extraordinar de care vă vorbesc în acest articol s-a întâmplat la Pireu (Grecia), sâmbătă, 18 iulie 1959. În această lună a lui Cuptor, când Soarele încingea pământul Greciei şi căldura devenea tot mai apăsătoare, muncitorii veneau la lucru din zorii zilei. Doi dintre ei, Andreas Sakellion şi Nikolaos Kordonoris, apăsând din toate puterile pe ciocanul pneumatic, spărgeau asfaltul, deoarece societatea unde erau angajaţi îşi luase obligaţia de a face canalizarea. Şantierul acesta se afla în apropiere de port, pe latura sudică a străzii Gheorghios. Trecătorii grăbeau pasul, dorind să evite praful ridicat şi zgomotul supărător al ciocanelor. Deodată s-a făcut linişte. Cei doi muncitori lăsaseră lucrul şi se aplecaseră spre pământ, privind cu luare-aminte. Dintr-o grămadă de pământ compact se ivise o mână din bronz. Muncitorii l-au înştiinţat imediat pe şeful de echipă, Hippocratis Terzis, care, la rândul lui, a chemat doi funcţionari de la societate; au hotărât să întrerupă lucrările şi să anunţe neîntârziat serviciile arheologice. Aceştia au fost primii martori ai unei descoperiri senzaţionale, datorată întâmplării, asemenea altor descoperiri arheologice…
