Ce văd cei muribunzi, înainte de a părăsi această lume? Ştiinţa bizară a optografiei

Ce văd cei morți? Care a fost ultima imagine la care ei au fost martori în viață, înainte de a părăsi această lume? Care sunt ultimele clipe pe care ei le-au trăit printre noi? A fost vorba de fețele celor dragi din jurul lor, pe patul de moarte, un accident oribil, fața unui criminal dement sau flash-ul unui pistol sau cuțit? A fost acolo dragoste, frică sau groază? Se pare ca aceste lucruri rămân o enigmă pentru noi, dar, timp de secole, a existat un domeniu ştiinţific destul de bizar care a căutat să studieze ultimele imagini din ochii celor decedați, pentru a vedea ce au văzut ei în ultimele clipe. Funcţionează cu adevărat acest lucru?

Un călugăr are prima dată această idee genială

Ideea că ultimele imagini până în momentul decesului rămân în ochii victimei a fost propusă pentru prima dată de călugărul iezuit Christopher Schiener în secolul al 17-lea, după ce acesta a pretins că a văzut întâmplător o imagine imprimată pe retina unei broaște, înainte de a o diseca. Dar atunci nu apăruse încă fotografia, aşa că nu se prea putea face un studiu serios.

Imaginile dinaintea morţii de pe retina unui bou

Atunci când a fost inventată fotografia, undeva prin anii 1840, a început să se formeze conștientizarea faptului că modul în care un aparat de fotografiat lucra era similar în multe privințe cu modul în care ochiul uman lucra. Acest lucru a condus la convingerea că, la fel ca un aparat de fotografiat, ochiul uman ar putea capta și reține imagini. O serie de experimente au căutat să testeze această ipoteză. În 1863 un fotograf englez a fotografiat ochiul unui bou imediat după moarte și a folosit un microscop pentru a căuta dovezi ale imaginilor lăsate în urmă pe retina animalului. El a susținut că a putut discerne imaginea trecătoare a unor pietre aranjate, exact ca cele aflate pe drumul spre abator, acest lucru însemnând că pietrele respective ar fi fost ultimul lucru pe care boul le-a văzut înainte de sacrificiu.

Pigmentul „minune”

În 1876 ideea a fost studiată mai mult de fiziologul Franz Christian Boll, cel care a descoperit că există un pigment conținut în tijele de la nivelul retinei, care „dispare” atunci când este expus la lumină, dar care ar putea fi restabilit în întuneric, chiar și după moarte. Acest pigment a fost denumit „violet vizual”, care este cunoscut astăzi ca rodopsină. Această constatare a fost împrumutată de un profesor german de fiziologie de la Universitatea din Heidelberg, pe numele său Wilhelm Friedrich Kühne, care a studiat mai mult această teorie.

Şi s-a născut optografia!

Kühne credea că acest pigment și reacția foto-chimică pe care Boll a descoperit-o și descris-o, poate fi utilizat pentru a păstra imaginile din ochi din momentul morții, iar imaginile vor rămâne imprimate în pigment, chiar dacă sunt expuse la lumină. El a susținut că, dacă ar putea fi găsită o modalitate pentru a stabiliza definitiv această imagine finală pe retină prin fixativi chimici, atunci aceste ultime imagini s-ar putea să fie păstrate pentru studiu și analiză, la fel ca o placă fotografică. Această idee a fost văzută ca un posibil progres în domeniul științei criminalistice, imaginile putând fi folosite pentru a rezolva crime. Kühne a denumit acest proces „optografie”, iar imaginile au fost denumite „optografe”.

Apar primele rezultate spectaculoase

Kühne a început cu experimentele sale pe animale, mai ales broaște și iepuri. Animalele erau obligate să privească obiecte strălucitoare, cum ar fi ferestrele luminate de soare sau flăcări, uneori ore în șir. După aceea, animalele erau ucise, decapitate, iar ochii erau îndepărtaţi rapid, duși într-o cameră obscură, scos pigmentul retinian, care era fixat folosindu-se o soluție de alaun, iar ulterior acesta era scăldat în acid sulfuric, pentru a „cimenta” imaginile.

În 1878, unele dintre aceste experimente au oferit rezultate spectaculoase. Într-unul dintre experimentele cele mai de succes ale lui Kühne, un iepure care a fost obligat să privească la o fereastră luminoasă, i s-a găsit pe retină, după moarte, imaginea distinctă a acelei ferestre, aşa cum puteţi observa în imaginea de mai jos.

Acest lucru a fost văzut ca un rezultat interesant, iar Kühne a continuat cercetările sale pe animale, în mod serios, efectuând sute de astfel de experimente. Deși au existat unele rezultate promițătoare, Kühne a fost totuși frustrat de faptul că marea majoritate a imaginilor s-au dovedit a fi neclare, neputând fi deloc distinse, acestea pierzându-se destul de repede după moarte.

Primul test pe o fiinţă umană, condamnată la moarte prin ghilotinare

Bineînțeles că adevăratul scop a fost acela de a testa acest experiment pe o ființă umană, iar Kühne şi-a încercat această șansă pe data de 16 noiembrie 1880. În acea dimineață, el s-a aflat martor la execuţia lui Erhard Gustav Reif, care trebuia să fie ghilotinat, pentru că şi-a omorât copiii. De îndată ce lama ghilotinei a căzut pe capul condamnatului, Kühne a fost lăsat să meargă și să extragă ochii cadavrului proaspăt pentru experimentul său. El a lucrat rapid, scoţând ochiul stâng al condamnatului în doar câteva minute. În mod uimitor, Kühne a pretins că experimentul a fost un succes și că a reușit să culeagă o imagine clară din acel ochi.

Cu toate că optograma fotografică nu mai există actualmente, a existat o ilustrare publicată în lucrarea „Observații despre Anatomia și Fiziologia Retinei”, scrisă de Kühne în 1881, ilustraţie care este una destul de ambiguă, dar care arată ceea ce pare a fi lama ghilotinei; totuşi, Reif a fost legat la ochi în momentul decesului.

Creşterea şi descreşterea optografiei

Chiar dacă aceste rezultate au lăsat mult de dorit, experimentele s-au dovedit a fi foarte populare, iar optografia a fost urmărită cu interes în continuare. Utilizarea optografiei a ajuns la punctul în care ea a fost utilizată de poliţie, fiind admisă ca şi probă, de exemplu, în condamnarea unui criminal pe nume Fritz Heinrich Angerstein, în 1924. Angerstein a fost acuzat de uciderea 8 persoane, iar medicul legist a susținut că a găsit în retinele a două dintre victime imaginile criminalului care ţinea un topor.

Totuşi, în final, popularitatea optografiei ca şi instrument în medicina legală s-a stins în următoarele decenii. Şi asta pentru că nu s-au obţinut imagini de calitate de pe ochii celor morţi. Ochii trebuiau să fie îndepărtaţi la scurt timp după moarte și trecuţi printr-un proces foarte strict, pentru a avea o șansă de a captura ceva util. Dar, chiar și în condiții ideale, de multe ori imaginile au fost prea șterse sau neclare pentru a fi utilizate.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.