Grafologia sau a judeca oamenii după scris… o ştiinţă la fel de eronată ca şi astrologia?


Tuturor ne este uşor să recunoaştem scrisul unei persoane pe care o cunoaştem bine: forma, dimensiunile şi înclinarea literelor sunt remarcabil de constante. Adepţii grafologiei (de la termenii greceşti graphein, „a scrie”, şi logos, „studiu” „ştiinţă”, derivat din sensul iniţial, acela de „cuvânt”) susţin însă că scrisul de mână al unei persoane spune multe despre caracterul acesteia.

Dintr-un motiv oarecare, ideea de a judeca oamenii după scris este la fel de eronată ca aceea de a judeca o carte după coperta ei, sau firea unei persoane după hainele pe care le poartă. Toate studiile în domeniul grafologiei au demonstrat că aceasta este mult mai puţin utilă în evaluarea personalităţii decât, spre exemplu, testele psihometrice. De aceea, Societatea Psihologică Britanică clasează grafologia alături de astrologie, ca având o „validitate zero”.

Singurul rezultat de valoare pe care îl pot oferi testele de tip grafologic este acela de a indica dacă sunteţi bărbat sau femeie şi dacă aveţi tendinţe sinucigaşe. Studii ale căror rezultate au fost publicate în International Journal of Clinical Practice în 2010 au confirmat că, în urma unei analize grafologice în cadrul unui grup de patruzeci de persoane care încercaseră să se sinucidă, comparativ cu un grup de control format din subiecţi care nu avuseseră tentative suicidare, rezultatele i-au indicat în mod limpede pe cei cu risc.

Există o deosebire între utilizarea grafologiei pentru detectarea bolilor mentale şi folosirea ei pentru a afla dacă o persoană are talent la vânzări, ori dacă este „încrezătoare” sau nu. Şi totuşi, zeci de mii de firme britanice apelează în mod regulat la grafologie pentru a-i evalua pe potenţialii angajaţi. Există o suspiciune conform căreia grafologia este folosită ca o perdea pentru discriminarea pe motiv de vârstă, sex, rasă ori credinţă religioasă. De aceea, în SUA este ilegală utilizarea grafologiei în cadrul interviurilor pentru angajare. Astfel de teste pot fi aplicate pentru autentificarea scrisului de mână (atunci când se urmăreşte identificarea semnăturilor), dar nu şi pentru a evalua sănătatea fizică sau mentală a subiectului.


Lasă un comentariu