Leonardo da Vinci a fost un „om universal” din vremea Renaşterii: pictor, sculptor, arhitect, muzician, om de ştiinţă, matematician, inginer, inventator, anatomist, geolog, cartograf, botanist şi scriitor. El este considerat unul dintre cele mai strălucite minți pe care le-a cunoscut vreodată lumea. Viziunile și faptele lui erau cu mult înaintea celor din vremea lui, cea mai mare parte a tehnologiei noastre putând să-i fie creditată; el este cunoscut ca un geniu universal.
Deşi a fost un mare inventator, Leonardo da Vinci a fost și este, renumit, ca şi pictor. Pictura cea mai faimoasă a lui Leonardo este din anii 1490 şi este considerată a fi „Cina cea de taină”. Mulți susțin că în interiorul acestui tablou există înțelesuri ascunse. Ea este, de asemenea, considerată a fi cea mai reprodusă pictură religioasă din toate timpurile.
Locația exactă a rămășițelor lui da Vinci rămâne un mister. În 1863 s-a raportat că a fost găsit mormântul său, al cărui conținut a fost transferat la o biserică din satul Amboise, Franța. Cu toate acestea, tehnologia vremii nu a permis experților să fie siguri de veridicitatea constatării.
Nu cu mult timp în urmă, o echipă de istorici italieni a anunțat descoperirea unei serii de relicve pierdute, aparținând lui Da Vinci, care ar putea include ADN-ul marelui geniu renascentist. Dacă acest lucru este dovedit ca şi real, știința ar putea în sfârşit să rezolve misterul din spatele rămășițelor inventatorului, dar să şi-l cloneze în cele din urmă pe geniul epocii renascentiste.
Clonarea unui organism necesită folosirea doar a unei gene, care poate fi replicată în secvenţa ADN-ului, potrivit Universităţii din Utah. Însă, o mare dezbatere etică o ridică posibilitatea de a da viață, prin tehnici de clonare, personajelor istorice. În timp ce unii susțin că nu poate fi etic să se reproducă în mod artificial viața umană, alții cred că posibilitatea de a aduce înapoi mințile minunate din trecut ar putea ajuta la rezolvarea multor probleme care afectează astăzi umanitatea.
Până în prezent clonarea a fost făcută doar la animale. Boyalife Group, o companie din China, construieşte cea mai mare fabrică de clonare din lume, care va fi folosită pentru a clona vacile, câinii și alte animale. Boyalife susține, de asemenea, că poate clona oamenii. Cu toate acestea, dezaprobarea publică împiedică compania să facă replici umane.