Ezoteriştii spun că monumentul dacic de la Sarmizegetusa ar fi unul „sfânt”. Dar, de ce cred ei asta? Pentru că, spun ei, acolo stăruie amintirea veşnicului Zalmoxis. Căci Zalmoxis ar fi protectorul nostru ca neam. Despre înțelepciunea lui Zalmoxis se pot spune multe lucruri bune (conform aceloraşi ezoterişti):
* Zalmoxis este creatorul limbii române;
* Tot el cartează întreg spațiul românesc, dând nume fiecărui loc conform energiei pe care zona respectivă o vehiculează;
* Este părintele chimiei de astăzi, descoperind în acele timpuri peste 380 de elemente față de 116 câte se cunosc în tabelul lui Mendeleev, primul element începând cu Onțiu-Onto, iar ultimul dintre ele numindu-se Trimiter-Mesia;
* Este părinte al medicinii, după care însuși Hipocrate s-a inspirat impunând ca metodologie fiecărui medic: „întâi să nu faci rău”;
* Este părinte al creștinătății, fiind cel numit Melchisedec, fiind „asemănat cu Fiul lui Dumnezeu” (Evrei VII, 1-2), Iisus însuși fiind numit „Arhiereu în veac după legea lui Melchisedec” (Ep. Sf. Apostol Pavel, cap. 5). Astfel, datorită transformării spirituale care a apărut la toți cei care au asimilat înțelepciunea Kogayonului, Zalmoxis ajunge să fie declarat zeu sau Mântuitor al unui întreg neam geto-dac.
Totuşi, teologia ortodoxă ne spune că Melchisedec ar fi un rege din Orientul Apropiat. Vechiul Testament consemnează foarte pe scurt figura și faptele regelui Melchisedec: „Melchisedec, regele Salemului, i-a adus pâine şi vin. Melchisedec acesta era preotul Dumnezeului celui Preaînalt. Şi a binecuvântat Melchisedec pe Avram şi a zis: «Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeu cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului. Şi binecuvântat să fie Dumnezeul cel Preaînalt, Care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale!» Şi Avram i-a dat lui Melchisedec zeciuială din toate” (Facerea 14, 18-20)”. Sf. Apostol Pavel este cel care oferă date mai amănunțite despre acest personaj misterios, comparându-l cu Hristos, spunând că este „rege al dreptăţii, apoi şi rege al Salemului, adică rege al păcii, fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, ci, asemănat fiind Fiului lui Dumnezeu, el rămâne preot pururea” (Evrei 7, 2-3).