Din secretele plantelor carnivore! Pot ele mânca chiar şi oameni, aşa cum putem citi în unele romane de aventuri!?

La sfârşitul secolului al XIX-lea, printre eroii preferați ai autorilor romanelor de aventuri figura și un… copac mâncător de oameni (!), care s-ar fi aflat undeva în mijlocul regiunilor mlăștinoase de pe teritoriul Insulei Madagascar. Pentru a impresiona și mai mult publicul cititor, textele erau ilustrate cu numeroase desene și gravuri reprezentând scene de groază ca, de exemplu, jertfirea unei fete tinere și frumoase. Fata era împinsă fără milă spre copacul-fiară care, în așteptarea înfrigurată a prăzii, spinteca văzduhul cu frunzele lui lungi și înguste, asemenea unor bice.

Fantezia oamenilor era alimentată, fără îndoială, de puținele cunoștințe referitoare la plantele carnivore care, deși atrăseseră deja atenția naturaliștilor încă în prima jumătate a secolului al XVIII-lea (în 1743 Catesby, amintește într-una din scrierile sale de Drosera și Sarracenia), erau departe de a-și fi dezvăluit secretele.

Primul care a acordat o mare atenție plantelor carnivore, efectuând numeroase observații și cercetări, a fost părintele evoluționismului, Charles Darwin. Concluziile la care a ajuns în urma studiilor întreprinse de-a lungul multor ani sunt expuse în cartea „Insectivorus Plants“, apărută în 1875.

De regulă, în natură, animalele se hrănesc cu plante și cu alte animale, iar plantele sintetizează, din dioxid de carbon, apă și sărurile minerale pe care le extrag din sol, substanțele necesare creșterii și dezvoltării animalelor. Aceasta este regula. Cum însă aproape nu există regulă fără excepție, peste tot se întâlnesc exemple de abatere de la legile generale ale naturii. Regnul vegetal cuprinde și el asemenea abateri: specii care încalcă regula, comportându-se aidoma animalelor de pradă, de unde și denumirea lor de… plante carnivore.

De ce anumite plante trebuie să „mănânce“ animale și nu se mulțumesc cu hrana ce și-o procură prin rădăcini, așa cum fac celelalte? Cum sunt prinse animalele? Cum este digerată „carnea” și care este natura lichidului digestiv? Cum funcționează celulele care secretă acest lichid? Prin ce mijloace și sub ce formă sunt absorbite elementele nutritive provenind din hrana de origine animală? Unele dintre aceste întrebări au primit deja răspuns, altele încă nu.

Plantele carnivore nu pot mânca… oameni!

„Stomacul” acestor plante nu este nici pe departe atât de puternic încât să poată mistui o pradă de mari dimensiuni. Este adevărat că în capcanele unora dintre ele – aparate complicate și deosebit de ingenioase – au fost găsite, uneori, broscuțe, șopârle sau chiar șoareci, dar mâncarea lor preferată o constituie totuși insectele. Modalitățile de a le atrage și încarcera sunt foarte variate.

Contrar însă părerii destul de răspândite, florile plantelor carnivore nu servesc niciodată drept capcană. În toate cazurile, acestea sunt reprezentate numai de frunze a căror formă a suferit diverse modificări.

Dar, modul de nutriție carnivor al acestor organisme vegetale este un lux sau o necesitate? Răspunsul este dat de studiile privind răspândirea lor pe suprafața Pământului. În total, pe planeta noastră există în jur de 400 specii de plante carnivore (grupate în 6 familii), majoritatea lor putând fi întâlnite în zonele Terrei. Mediul de viată al tuturor (turbării, mlaștini, podișuri nisipoase) este, în toate cazurile, sărac în substanțe nutritive.

Deși sunt organisme vegetale superioare, care posedă clorofilă și sunt deci capabile de fotosinteză, ca și toate celelalte plante verzi, lipsindu-le azotul ce intră în compoziția proteinelor și elementele minerale necesare metabolismului (fosforul, sulful, potasiul, magneziul), ele sunt silite să compenseze hrana insuficientă pe seama unui considerabil adaos sub formă de… ființe vii! Această însușire le permite o dezvoltare luxuriantă în condiții în care nicio altă specie de plante superioare n-ar fi putut să reziste și ocuparea acelor „nișe” ecologice care, în absența lor, ar fi rămas pustii.

Cum sunt prinse prăzile?

O plantă carnivoră, Dionaea muscipula, care crește în regiunile mlăștinoase ale Insulelor Caroline, posedă însușiri cu totul neobișnuite pentru o plantă. Frunzele ei, formând o rozetă în jurul tijei florale, se termină fiecare cu o excrescenţă stranie, măsurând între 1,5 cm şi 2 cm, care amintește de o cursă de prins lupi. În timp ce pe marginea cursei se află dispuși, într-un singur rând, țepi lungi și aspri, suprafața ei internă, de culoare roz, este acoperită cu perișori foarte fini, mătăsoși. Când o muscă în căutare de nectar se așează pe această „pistă de aterizare” naturală, presărată cu glande digestive, în mod obligatoriu atinge și perișorii. Bătînd toate recordurile de viteză, capcana Dionei se închide în mai puțin de 80 de milisecunde, strivind pradă între „maxilarele” ei cu o forță ce caracterizează mai degrabă animalele și nicidecum plantele.

După 10 zile, când procesul digerării s-a încheiat, capcana muscarului se deschide din nou, aruncând afară „scheletul” gol al insectei. Enzimele digestive ale plantei neputând prelucra țesuturile chitinoase, învelișul exterior al insectei rămâne intact. Dionea dispune chiar și de un ingenios mecanism de protecție împotriva „deranjamentelor stomacale”. Ea nu vânează decât atunci când îi este foame. Când substanțele de origine animală nu-i sunt necesare, capcana se închide atât de încet încât insecta reușește să se îndepărteze nevătămată.

Sistemul de închidere a capcanei plantei este cu adevărat ingenios; planta nu se lasă păcălită și nu reacționează dacă perișorii sunt atinși de o frunză uscată, o pietricică sau alte obiecte inerte. Deci stimulul mecanic nu este suficient pentru a declanșa închiderea capcanei, este nevoie de un stimul chimic pe care-l furnizează excrețiile insectei care se zbate să scape.

Un videoclip interesant despre cum acţionează Dionaea muscipula în prinderea prăzii sale îl puteţi vedea AICI.

Incredibilă mai e şi lumea această vegetală…

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.