Din secretele cutremurului din 4 martie 1977 şi nu numai…

8.639 vizualizari

Vă prezentăm fragmentele unui interviu cu dr. Marcian Bleahu, geolog de reputaţie internaţională, interviu realizat după devastatorul cutremur din 4 martie 1977:

Cum se determină epicentrul unui cutremur

Reporter: – Seara de 4 martie 1977 a readus în actualitate unul dintre cele mai devastatoare fenomene telurice: cutremurele de pământ. Prin amploarea ariei de acţiune, prin intensitatea şi viteza lor distructivă, cutremurele de pământ suscită numeroase probleme de acut interes ştiinţific. Prima – o constituie indiscutabil înregistrarea, localizarea şi evaluarea lor… De aici şi prima întrebare: înregistrarea cutremurelor se face cu exactitate?

dr. Marcian Bleahu: – Există astăzi aparate extrem de fine, mecanice, optice şi electronice, care pot detecta cele mai mici trepidaţii ale solului. Pe teritoriul ţării noastre, ca şi în întreaga lume dealtfel, se înregistrează anual mii şi mii de cutremure. Majoritatea sunt imperceptibile omului. Ele iau naştere în interiorul pământului pe plane de discontinuitate, la adâncimi diferite. Punctul unde se produce mişcarea seismică poartă numele de hipocentru, iar proiecţia lui la suprafaţă, epicentru. Din hipocentru pleacă undele în toate direcţiile, cu viteze determinate de natura rocii prin care trec şi de starea fizică în care se află rocile respective. În mod normal, la suprafaţa pământului undele seismice se deplasează cu viteze de 4-8 km/secundă. Cunoscând două puncte dintr-o regiune în care unda de şoc a unui cutremur a ajuns în acelaşi timp, este evident că epicentrul se află la jumătatea distanţei. Prin interpolarea a numeroase înregistrări se determină astfel atât hipocentrul, cât şi epicentrul.

Scara Richter

Reporter: – În lume există mai multe sisteme de înregistrarea a cutremurelor, dar standardul rămâne scara Richter. Aţi dori s-o explicaţi?

dr. Marcian Bleahu: Gradul unui cutremur scade cu distanţa de focar, ceea ce permite să se deseneze hărţi de intensităţi egale (hărţi izo-seismice), în care gradul descreşte concentric de la epicentru spre periferie. Descreşterea nu este însă regulată, căci intensitatea reflectă şi natura subsolului, deci un factor local. Pentru a-l elimina, seismologul american Charles Richter a imaginat o metodă bazată pe înregistrările pe aparate, adică pe amplitudinea oscilaţiei indicată de seismograme. Raportând această amplitudine la distanţa de focar, a obţinut valori care reflectă energia degajată de cutremur în focar. Cu aceste valori a construit o scară a magnitudinilor, care cuprinde opt trepte. De remarcat că scara Richter este logaritmică, astfel că trecerea de la o treaptă la alta înseamnă o creştere considerabilă a energiei. Reprezentând valoarea magnitudinii, este aceeaşi pentru orice staţiune care înregistrează un cutremur, indiferent de distanţă.

Cauzele cutremurelor

Reporter: – Despre cauzele cutremurelor, ce ne-aţi putea spune dvs., ca geolog?

dr. Marcian Bleahu: – Pentru a vă răspunde sunt obligat să fac o digresiune teoretică în domeniul modernelor teorii ale tectonicii globale, această profundă revoluţie în ştiinţele geologice, care oferă şi pentru seisme o explicaţie convingătoare. Conform ei, globul terestru are la suprafaţă zece plăci mari şi câteva mai mici, groase de 100 km, cuprinzând ceea ce se numeşte litosferă şi care poartă pe ele, la suprafaţă, atât continente, cât şi oceane. Dacă între două plăci există o mişcare divergentă, de depărtare, între ele ţâşnesc topituri din adâncul pământului, din mantaua terestră ce edifică lanţurile de munţi vulcanici de pe fundul oceanelor. Pe faţa de separaţie a plăcilor, care este verticală, iau naştere cutremure numeroase de mică adâncime, adică până la 70 km. În zonele în care plăcile se mişcă convergent, o placă intră sub alta prin subducţie de-a lungul unor plane înclinate, denumite plane Benioff, după numele unui mare seismolog. Pe planele Benioff iau naştere cutremurele mijlocii şi profunde, adică de la 100 la 700 km adâncime. În sfîrşit, dacă două plăci alunecă una pe lângă alta, fără să se distanţeze sau să se încalece, în lungul planului de alunecare au loc cutremure superficiale, ca cele de pe dorsalele suboceanice.

Cutremurul din 1977

Reporter: – Cum arată cutremurele din zona Vrancei?

dr. Marcian Bleahu: – În general, cutremurele vrâncene au orientarea N-E S-V, dar de data aceasta efectele maxime par a nu fi fost în zona epicentrului, în zona Focşani, ci în Moldova de mijloc (Vaslui), în Câmpia Română (Ploieşti,  Bucureşti, Zimnicea,  Alexandria) şi până dincolo de malurile Dunării. S-ar părea că vibraţia puternică a resimţit-o placa inferioară, care se subduce, nu cea superioară (în Ardeal efectele au fost mult mai slabe). Direcţia generală a efectelor maxime este puţin aberantă faţă de cea obişnuită la cutremurele vrâncene, fiind E-NE-V-SV, adică pe o fâşie ce leagă Galaţii de Zimnicea şi care pare a pune în evidenţă elemente de structură suberustală. Spre deosebire de 1940, zona din imediata apropiere a epicentrului a fost relativ mai puţin afectată.

Reporter: – Când se va mai produce un asemenea mare cutremur?

dr. Marcian Bleahu: – Un  mare cutremur necesită un timp îndelungat de acumulare a tensiunii. Marea eliberare de energie din cutremurul de la 4 martie 1977 a epuizat forţele acumulate şi vor fi necesare probabil decenii pentru ca acumularea să atingă din nou un prag care să determine un astfel de seism. Până atunci însă sunt convins că ştiinţele geologice vor progresa atât de mult, încât să descopere mijloacele de a prognostica cutremurele şi de a le preveni.

Calamităţile naturale se intensifică?

Reporter: – Neînţelegerea unor fenomene, cum se întâmplă adesea, şi neexplicarea lor ştiinţifică lasă loc interpretărilor fanteziste. Se vorbeşte astfel chiar şi de o intensificare, pe plan mondial, a calamităţilor naturale. Care e adevărul?

dr. Marcian Bleahu: – Fireşte, toate aceste fenomene naturale au explicaţii ştiinţifice. Dacă avem impresia că în ultimul timp s-au acumulat catastrofele, aceasta se datoreşte mai multor fapte. În primul rând, sistemul informaţional perfecţionat, care a eliminat distanţele, astfel că avem în faţa ochilor, pe micul ecran, cele întâmplate în întreaga lume în aceeaşi zi, cu impresia că evenimentele s-au acumulat. În ce priveşte cutremurele, ele nu sunt nici mai frecvente, nici mai grave acum ca înainte, dar ele sunt nocive pentru că se abat asupra globului mai populat şi cu aşezări urbane mai numeroase.