Cine dintre noi nu a auzit de muntele Ceahlău? E cel mai înalt masiv muntos din zona Moldovei, având două vârfuri de peste 1900 de metri: vărful Ocolaşul Mare (1907 metri) şi vârful Toaca (1904 metri). Sunt unii care îl consideră chiar un munte sacru.
Cea mai minunată legendă legat de acest munte mi se pare a fi legenda babei Dochia. Baba Dochia a avut un fiu, pe numele său Dragobete, care s-a căsătorit împotriva dorinţei ei. Pentru a-şi necăji nora, într-o zi rece de iarnă, i-a dat acesteia un ghem de lână neagră şi a trimis-o la râu să-l spele, spunându-i să nu se întoarcă până când lâna nu devine albă. Fata a încercat să spele lâna, dar chiar dacă degetele sale au început să sângereze, culoarea lânii rămânea tot neagră. De disperare, pentru că nu se putea întoarce acasă la soţul iubit, a început să plângă. Impresionat de durerea fetei, Domnul Iisus Cristos i-a apărut în cale şi i-a dat o floare roşie, spunându-i să spele lăna cu ea. Mulţumindu-i, fata a pus floarea în apă, a spălat lâna şi a constatat cu uimire că lâna s-a albit.
Fericită că a reuşit să ducă la bun sfârşit această sarcină grea, şi-a îndreptat paşii spre casă, dar nu a fost primită bine, soacra sa, din contră, auzind povestea fetei aceasta a acuzat-o că Mărţişor (aşa îi spunea fata, deoarece nu-l recunoscuse pe Iisus) era iubitul ei. După aceasta întâmplare, Dochia a pornit împreună cu turma sa spre munte, fiind convinsă că primăvara venise deja, altfel de unde ar fi putut Mărţişor să aibă floarea? Pe parcursul călătoriei sale, şi-a scos, rând pe rând, cele doisprezece cojoace pe care le purta, până a rămas fără nici unul. Dar vremea s-a schimbat. Pe cât de frumos fusese la începutul zilei, pe atât de urât se făcuse acum. Ningea şi totul începuse să îngheţe. Dochia a îngheţat împreună cu oile sale, transformându-se, conform legendei, în stană de piatră. Rocile se pot observa şi astăzi pe muntele Ceahlău şi sunt o mărturie vie a acestui mit românesc.
Mica mea poveste începe cu ceva ani în urmă, atunci când profesoara mea de geografie îmi spunea că uneori sunt zile în care Ceahlăul se poate vedea, la apus de soare, în zilele senine, de la ultimul etaj al Universităţii „Al.I.Cuza” din Iaşi. Menţionez că între municipiul Iaşi, situat într-o zonă de câmpie, şi masivul Ceahlău sunt circa 150 de kilometri. Încă de atunci am rămas cu ideea că trebuie să pot vedea şi eu Ceahlăul din Iaşi. Şi l-am văzut! Alaltăieri, adică, duminică, 06 iunie 2010. Dintr-un deal de la capătul Iaşului, denumit Breazu. Am luat aparatul foto, i-am pus zoom-ul maxim, şi iată-l în măreţia sa la apus de soare! Priveliştea a fost mai mult decât superbă. Cer senin, fără pic de nori, atmosferă clară – ideală pentru a vedea munţii de la o asemenea depărtare.
Vă las să vă delectaţi şi voi în galeria foto de la finalul paginii (apăsaţi click pe imagine pentru a le vedea la rezoluţia maximă).


Acum, dacă veţi compara poza de mai sus (Masivul Ceahlău, văzut de la câţiva kilometri distanţă), cu pozele de mai jos (făcut de la 150 de kilometri distanţă), veţi observa că forma munţilor este aceeaşi:

