Există mai demult diverse opinii conform cărora Luna ar fi un corp ceresc artificial. Chiar marele Isaac Asimov a sugerat cu mult timp în urmă că Luna nu este un corp ceresc natural, existând mai multe motive, ca de exemplu: Luna este mai veche decât Pământul cu 700 de milioane de ani; ea nu are niciun câmp magnetic, deşi rocile lunare sunt magnetizate; orbita Lunii este ciudată. În plus, experimentele navei spaţiale NASA Lunar Orbiter au indicat clar faptul că Luna ar putea fi goală pe dinăuntru. Dar, aşa cum spunea Asimov, “nu există nicio posibilitate ca un obiect ceresc natural să fie gol pe dinăuntru”.
În sprijinul ipotezei că Luna ar prezenta un spaţiu gol şi foarte mare în interior vin măsurătorile privind diametrul ei. Astronomii elveţieni de la Observatorul Cantonal Zurich, sub conducerea lui Alfred Zeeiman, au constatat că Luna s-a micşorat. În primii ani ai deceniului şapte din secolul trecut, diametrul ei măsura 3888 de kilometri. După patru decenii nu depăşeşte 3800 kilometri.
Pentru a se comprima atât de drastic în nicio jumătate de secol, nu este plauzibilă supoziţia că meteoriţii căzuţi pe Lună au antrenat solul în spaţiu, pe o grosime de circa 90 de kilometri din învelişul ei. A mai fost avansată ipoteza că expediţiile americane Apollo au destabilizat rocile de la suprafaţă, în Marea Liniştii. Însă, chiar şi NASA a calificat această ipoteză ca fiind una puerilă…
