Biciclistul care merge înapoi, dovada faptului că timpul se scurge şi invers


Ştiţi principiul lamei lui Occam, cel folosit în a justifica anumite afirmaţii ştiinţifice? Acest principiu spune că pentru orice fenomen este de preferat cea mai simplă explicaţie, netrebuind să ne complicăm cu alte ipoteze anevoioase.

Aşadar, avem un documentar ştiinţific denumit „Ceea ce încă nu ştim: Suntem singuri?” Un documentar foarte interesant în care se vorbeşte despre posibilitatea vieţii extraterestre. În partea 3 a documentarului (ce poate fi vizualizată şi pe YouTube) ajungem la un moment foarte important. Uitaţi-vă pe videoclip începând cu minutul 6, secunda 55: o veţi observa pe Lynn Rothschild (da! face parte din celebra familie francmasonică Rotschild!) vorbind despre viaţa extraterestră, stând jos pe o alee de coloane de piatră. Deodată, în timp ce femeia vorbea, după a doua coloană de piatră de la stânga, apare un ciclist, care, pur şi simplu merge cu spatele, ceea ce e cam imposibil!!

Desigur, un film poate fi redat şi înapoi, dar nu e cazul aici, căci femeia vorbeşte normal. Mai e şi posibilitatea ca filmul să fie editat video la secvenţa cu ciclistul, dar…există două „dar-uri”: e destul de greu a se realiza acest lucru (o muncă în plus) şi, în plus, e lipsită de logică editarea sensului de mers al ciclistului într-un documentar în care se vorbeşte despre viaţa extraterestră şi nu despre călătoriile în timp. Şi mai mult decât atât, secvenţa poate trece foarte uşor neobservată, ea desfăşurându-se în fundal, în prim plan fiind vorbele lui Lynn Rothschild despre viaţa extraterestră.

Aşadar, ce ar putea fi? O dovadă a faptului că timpul se poate da şi înapoi?

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO