Două fantome cântau la pian arii de Mozart în prezenţa proprietarei
Când doamnei Elisabeth Cooke i s-a spus că superba casă pe care voia să o cumpere, în cartierul londonez Hartbeespoort, era bântuită de fantome, a râs, amuzată. „Vecinii povesteau că are un locatar – stafia unui soldat – dar n-am crezut o iotă! Considerăm că aici, poate, oamenii sunt mai înapoiaţi. Curând aveam să mă conving că mă înşelasem”.
Totul a început atunci când femeia, care locuia singură, a fost trezită în toiul nopţii de sunetele melodioase ale unui pian, sunete venind din livingul aflat la parterul casei. Buimacă, fără să realizeze absurdul situaţiei, domnişoara Cooke a coborât scările şi a putut vedea două siluete umane, aplecate asupra pianului: o femeie între două vârste şi o fetişcană nu mai mare de 14 ani, ambele îmbrăcate după moda sfârşitului de secol XIX.
Fără să fie surprinse de venirea noii proprietare a locuinţei, cele două insolite apariţii şi-au continuat concertul, cuprinzând arii din Mozart şi Chopin, şi abia după câteva minute, fără să se întrerupă din cântat, femeia şi-a răsucit gâtul spre „musafiră” şi i-a spus, pe un ton cât se poate de firesc: „Sper să nu vă supere faptul că noi cântăm la pian!”, pentru ca, în momentul imediat următor, ambele prezente să dispară, ca un abur, spre uimirea domnişoarei Cooke!
Din acea noapte, casa a devenit un fel de loc de întâlnire pentru tot felul de fantome, inclusiv macabra apariţie a unei femei purtându-şi pe umăr copilul ucis şi un pluton de soldaţi britanici mărşăluind efectiv prin casă, în drum spre un ipotetic front (vecinii ştiau ei ce ştiau!).
Când doamnei Elisabeth Cooke i s-a spus că superba casă pe care voia să o cumpere, în cartierul londonez Hartbeespoort, era bântuită de fantome, a râs, amuzată. „Vecinii povesteau că are un locatar – stafia unui soldat – dar n-am crezut o iotă! Considerăm că aici, poate, oamenii sunt mai înapoiaţi. Curând aveam să mă conving că mă înşelasem”.
